The Book Gif Tag

Neaţa cititori! Daria mi-a lăsat un tag super mişto în care trebuie să asociez 10 cărţi (date de ea) cu 10 gif-uri. Mi s-a părut super interesantă ideea și mi-a luat o grămadă să găsesc gif-uri care să se potrivească.

1. „Altfel…şi totuşi Alice” 

4a195645de5204c376db58d05c6c62ad

2. „În noapte”

tumblr_oc013j8Cb51uc7va9o1_500

3. „Valuri de viață”

3d4e37a571d94b7df48ad92164aa5e73.jpg
4. „Sertarul cu ură”

0d0b48b2164f26684038377a3be66078

5. „Hobbitul”

649b1683623f805864e3a7e008910c18
6. „Zona zero”

0e634c589d590c392772420db11e69f2

7. „Dama de pică şi alte proze”

45b4e36d555ca184502130f8249354c2
8. „Un veac de singurătate”

6c9cc71c4411ef34d88ec2c81c100d85.gif
9. „Lolita”

tumblr_njriyb9Xcl1tvnuswo1_500

10. „Portretul lui Dorian Gray”

85e1f03e700fb267a67e9eb97cc7d377

Iar pentru cei care doresc să facă tag-ul vă aștept comentariile mai jos, unde o să vă dau 10 titluri de cărți citite de voi (:

Yuki

Cugetări spasmodice #1: Alice denaturată

Cândva participam la concursuri pentru lozul câştigător, dar niciodată nu reuşeam să iau ceva. De ce? Pentru că scriam despre lucruri mult prea mari ca să iau ceva atât de mic în schimb. 

Aşa că am continuat să particip pentru a repara gândirii şi am ajuns să repar tot ce e în jur, ca într-un final să-mi dau seama că nimeni nu o să-mi citească din Alice pentru că ei nu cunosc importanţa lui Alice. Alice era filmul văzut la primul concurs câştigat, locul unde am câştigat o mască şi o diplomă şi un tipar. Şi am scăpat de toate pentru a vorbi despre mine, iar atunci când am făcut-o pentru prima dată oamenii au fost monştrii şi boli. Alice este singura mea legătură cu ce a fost înainte.

Şi au rămas aceeaşi, iar blogul a fost divin şi încă este. Iar dacă voi ajunge vreodată să scriu tipare atunci aş prefera să nu mai scriu deloc, să mă comprim în nimic. Iar dacă voi ajunge vreodată un tipar al societăţii atunci aş prefera să mă comprim în nimic. Iar dacă nu voi mai scrie voi exista în pace, ce scenariu grotesc şi perfect plauzibil (ca un spasm post-mortem)! Şi nu suntem toţi doar spasme, compulsii şi liniştea premeditării? Ce zgomot fără sens!

Yuki

Scurtă recunoaştere a plictisului

De aproape un an de zile nu am mai scris decât pentru mine. Este cel mai complet lucru pe care îl pot face, să scriu despre oamenii care nu citesc blogul este deliciul meu. Şi totuşi, oamenii nu îşi dau seama de ce nu mai scriu despre ei; de ce, niciodată, nu am mai compus ceva pentru un simplu muritor: simplist în toate. Nu am mai compus pentru că uneori un vid creşte în toate, iar eu, precum alţii, din el îmi iau toată puterea (din ‘dezordine şi stimulente’). Pentru că eu nu pot funcţiona fără a scrie despre urât şi a-i recunoaşte importanţa. 

Într-o zi o să dau foc lumii, iar precum Nero o să-mi privesc opera ascultând harpă. Şi aşa o să ştiu, odată pentru totdeauna, că tot ce am făcut a fost pentru mine. Iar atunci nu o să mai fie platitudine sau furie sau afecţiune în nimic: o să fie doar împăcare.

Iar într-o zi o să rescriu totul, iar toţi oamenii vor fi distruşi şi nu vor mai exista creaturi care să mai aibe vreo mască sau vreun secret sau vreo altă şansă la viaţă. 

Asta e lumea la care visez: în care haosul va putea fi acceptat şi comprimat în noi.

Yuki

Harry Potter and the Cursed Child: Mini-review (RO)

Harry_Potter_and_the_Cursed_Child_Special_Rehearsal_Edition_Book_CoverDupă 19 ani, aventura lui Harry Potter continuă sub forma unei piese de teatru. Jucată pe 30 iulie 2016 în Londra, piesa conţine aventura lui Albus şi Scorpius, doi copii ce sunt gata să îndrepte răul făcut în trecut. Albus este copilul lui Harry Potter, un adolescent cu un temperament diferit şi cu acelaşi curaj pe care îl are şi Harry. Scorpius este fiul lui Draco, diferit faţă de tot ce reprezenta familia Malfoy până atunci. Doi rebeli de la care lumea aşteaptă totul, dar care vor ajunge să dovedească câte ceva în propriul lor mod.

Părerea mea: 

Am terminat seria Harry Potter anul acesta, iar pentru mine aşteptarea unui nou volum nu a fost prea mare (aproape inexistentă dacă stau să mă gândesc la faptul că nu mă aşteptam la ceva care să mă dea pe spate). Am aflat că volumul a fost doar aprobat de J.K.Rowling, în nicun caz scris de aceasta (fapt pentru care am fost dezamăgită). Recenzia cărţii ‘Harry Potter and the cursed child’ e făcută cu un gust amar după câteva zile de la terminarea sa. 

E de la sine înţeles faptul că atmosfera a fost diferită faţă de orice găsim în primele 7 volume ale seriei, iar personajele-odată cu maturizarea- încep să devină previzibile şi fade în faţa curajului de care au dat dovadă în volumele precedente. Harry devine părintele grijuliu, Hermione e o zăpăcită cu ‘n’ responsabilităţi, iar Ron e mai glumeţ ca oricând. Nu mă aşteptam ca acţiunea să se îndrepte în această direcţie; mă aşteptam la o seriozitate incredibilă din partea fiecărui personaj în parte. 

Răsturnări de situaţie, idei tâmpite în care copiii cred că pot schimba lumea, un trecut voluptos care-i chinuie şi un copil ‘blestemat’ ce va îndeplini o profeţie în curând. La fel de nebunesc ca întotdeauna, nu?

Mi-a plăcut super mult de Scorpius, copilul lui Draco, datorită modului de a anilza situaţii şi de a crede că există prietenie în orice. Mi-ar fi plăcut o acţiune care să se bazeze mai mult pe dezvoltarea individuală a personajelor, nu doar pe relaţile lor. De asemenea, tind să cred că roamnul nu a adus nimic nou seriei în afară de o abordare nouă. Sunt foarte fericită să aflu că o poveste s-a transformat într-o piesă de teatru şi ştim cu toţii ce efect benefic are acest lucru. Dar luând în considerare povestea ne dăm seama că un al 8-lea volum nu va aduce poveştii un plus de complexitate. 

Stilul de scris este simplist, dar cu aceeaşi încărcătură de care dădea dovadă J.K.Rowling; mai multe nu pot să spun. 

Cartea a fost ca o variabilă ce se schimbă constant, am văzut faţete ale viitorului şi supoziţii privind influenţa pe care Răul o poate avea asupra omului. 

În caz că sunteţi fani HP e de prisos să vă spun dacă se merită sau nu să cititţi seria, pentru mine a fost ca o încercare de a mă adapta la un fan-fiction (lucru care nu prea mi-a ieşit), dar şi de a vedea o altă abordare a lumii vrăjitorilor. 

Notă: 3/5 Goodreads

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Falling into place by Amy Zhang: Mini-review (RO)

18163646

Titlu original: Falling into place

Autor: Amy Zhang

Nr. de pagini: 304

Gen: Ficţiune

Data apariţiei: 9 Septembrie 2014

Plot:

În ziua în care Liz Emerson încearcă să moară, ea a studiat legile lui Newton. După şcoală, Liz încearcă să le pună în practică conducându-şi Mercedesul în afara drumului.

O moarte care să pară accidentală, asta e tot ce îşi doreşte Liz în momentul în care decide cum va decurge totul: de la ziua în care să moară până la locul şi o ultimă săptămână în care să poată îndrepta totul. 

Părerea mea: 

La recomandarea cuiva m-am apucat de această carte; iniţial am ştiut doar că era vorba despre o sinucidere perfectă care să pară un accident. nimic mai mult. Şi, totuşi, mi-a fost de ajuns cât să mă apuc de carte. Un alt motiv pentru care am citit-o a fost faptul că aveam o poftă nebună să citesc în engleză, iar celelalte cărţi din bibliotecă nu-mi făceau cu ochiul nicium. 

a7b4d435a999b98c1f5eafa59d204b7d
Source: epicreads.com

 

Ce mi-a plăcut: 

Mi-a plăcut extrem de mult stilul de scris şi scindarea dintre trecut-prezent, modul în care sunt prezentate motivele pentru care Liz a recurs la un asemenea gest,tema abordată (cu toate că aş fi vrut mai multe detalii despre această ‘sinucidere accidentală), dar şi un punct cheie pe care îl descoperim la sfârşitul cărţii. În decursul cărţii avem intervenţia unui personaj, ca doar la final să ne dăm seama cu adevărat cine este. Ideea a fost absolut genială. Chiar a reuşit să mă surprindă. 

Ce nu mi-a plăcut: 

Toate personajele mi s-au părut abia şchiţate, reuşind să fie mai multă gălăgie de fundal decât personaje în care să te regăseşti. Julia, prietena lui Liz, mi s-a părut mai interesantă şi cred că a fost mai bine sintetizată informaţia care avea legătură cu aceasta. Cealaltă prietenă a lui Liz era şi mai slab conturată, o Barbie greşită. De asemenea, mi s-au părut nesemnificative gândurile anumitor personaje (iubitul lui Liz, în principiu), iar faptul că tipa populară nu are mereu ceea ce îşi doreşte mi s-a părut clişeic. Să nu mai vorbim de faptul că au fost o serie de reacţii nerealiste din partea personajelor.Finalul a fost previzibil şi plat.

În caz că vă palc cărţile YA probabil o să vă placă şi această carte. 

Notă: 2.5/5

Multe rating-uri şi recomandări găsiţi pe contul meu de Goodreads.

Yuki

Otaku’s Corner #11: Deadman Wonderland

Cover anime-mp3

Plot:

În urma unui masacru într-un liceu din Tokyo, Ganta, singurul supravieţuitor, este considerat ca fiind criminalul şi este întemniţat în Deadman Wonderland, o închisoare în care deţinuţii au rolul de a amuza publicul.

În încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia Ganta va participa la jocurile sângeroase şi-l va căuta pe omul care i-a omorât prietenii. În încercarea sa de a supravieţui acesta o întâlneşte pe Shiro, o fată al cărei trecut se intersectează cu cel al lui Ganta.

O mulţime de deţinuţi sunt controlaţi din umbră pentru a amuza miile de spectatori ce trec zilnic pragul închisorii, dar adevăratul Iad este gata să înceapă când Ganta descoperă existenţa Nivelului G.

Părerea mea:

Nu am mai devorat de o grămadă de timp un anime în 2 zile. Probabil încă de aici vă daţi seama că mi-a plăcut mult. E genul gory, cu violenţă şi cu o poveste pusă la punct foarte bine (un singur lucru încă mă întreb, şi anume: ,,Ce Dumnezeu era cu părinţii lui Ganta? De ce nu apăreau nicăieri?)”. Dubios sau nu, dar anime-ul parcă a fost un mix între Mirai Nikki şi Elfen Lied. Pe scurt: a fost nebun, diabolic, interesant, obsesiv. Nu mă aşteptam să mă prindă atmosfera, dar pe parcursul întregului anime tot îmi veneau flashback-uri din tot felul de filme (‘Would you rather’ în special).

„Weak humans are irresponsible and sneaky. They’d rather put the blame on others and let them suffer.”

dead

Personajul principal, Ganta, pot spune că s-a comportat ‘exemplar’; este pusă în scenă povestea puştiului care e slab, dar are voinţă, iar prin voinţă poţi mereu să-l baţi pe ăla mare şi urât (sau aşa spune anime-ul ăsta). Ganta este prins într-o serie de evenimente nefericite, fără a şti motivul pentru care ajunge să fie el cel ‘ales’; am simţit un neajuns în faptul că nu ni se explică originea lui Ganta sau a lui Shiro, dar mereu mi-a plăcut partea interpretabilă de la final. 

Shiro e personajul în care m-am regăsit câte puţin, bucuria ei de a mânca dulciuri e asemănătoare cu a mea (mai ales cea care include budinca). Am nevoie de un sezon 2 ca să-mi dau seama care-i faza cu trecutul ei şi cât de valoros este personajul în sine pentru anime. 

e0f120e7d4787d2f9a071b4176008018

Anime-ul, după cum am mai spus, este destul de violent, prezintă multe metode de tortură şi diverse invenţii monstruoase. Îl recomand celor care au 15+. Substratul psihologic este conturat după normele care ne spun ce este normalitatea, după măştile după care se ascund personaje şi după eterna întrebare: ”Ce înseamnă cu adevărat nebunia?”. Relaţia cauză-efect arată cum copilăria tragică sau un trecut tumultos poate duce la un comportament nebun, grotesc, dezagreabil. 

„Even if you lose and die, you’re still valuable as an experimental sample. I won’t let you go to waste!”

Abia aştept să văd OVA-ul (:

Recomand anime-ul celor care sunt interesaţi de ceva cu substrat psihologic, ceva care va merge până la limitele nebuniei. 

Notă: 9/10

Intro: 

Yuki

Liebster Award Nomination! #1

Hei hei! 

În fiecare an sunt nominalizată la premiile Liebster, iar de această dată am decis doar să răspund la întrebările primite de la Grand’s Books. Merci!

1. Dacă ai avea posibilitatea să trăiești într-o carte, care ar fi aceea?

Pentru mine e de la sine înţeles că singura lume în care aş vrea să trăiesc este cea din ‘Pe muchie de cuţit: Însemnările unui chirurg despre o ştiinţă imperfectă’, aşa aş putea să analizez diferite aspecte al medicinii.

2. Ce putere supranaturală ți-ar plăcea să ai?

Să-mi pot îngropa duşmanii de vii. Să pot învăţa diverse limbi foarte repede.

3. Ce personaj ți-a plăcut atât de mult încât îți pare rău că nu există în realitate?

Meh, nu sunt genul care să sufere după personaje. 

4. Ce autor multă lume îl critică, dar ție ți-a plăcut?

John Green, mare filosof al generaţiei prepubertare. 

e27aa6b277a6d8dec81ebe979f7079d2.jpg

5. Ce autor a cărui stil de scriere ți-a plăcut atât de mult încât pentru o clipă ai fi vrut să poți scrie ca și el?

Chuck Palahniuk. 

6. Dacă ai scrie o carte, în ce gen s-ar încadra?

Dramă, ceva literatură dark împletită cu nihilism. Sau aş scrie ceva non-ficţiune despre unul dintre domeniile care mă pasionează. 

7. Dacă ai putea să trăiești în orice altă țară care ar fi aceea?

Mama Rusie

putins.gif

8. Cum ai descrie societatea de azi?

Plictisitoare şi previzibilă.

9. Care a fost cel mai groaznic coșmar al tău?

Domnul Ganga.

Nu o să fac alte întrebări, nu ştiu pe cine să nominalizez şi să nu o fi făcut în trecut. 

Yuki

Umanizarea zeilor în romanul ‘Piramida roşie’

download.jpg

Povestea urmăreşte întâlnirea a doi fraţi, Carter şi Sadie, şi urmările decizilor luate de părinţii acestora. Odată cu spargerea unui sigiliu ce adăposteşte 5 zei, cei doi fraţi vor ajunge să-şi descopere destinul prin care sunt gata să salveze lumea din calea lui Set, Zeul Haosului. 

Umanizarea zeilor din roman reprezintă procesul canceros şi motivul primar pentru care am urât o carte ce avea potenţial. Privind obiectiv îmi dau seama că Rick Riordan a scris o carte pentru copii, dar care a vrut să fie înţeleasă şi de adulţi. Acest lucru nu a ieşit din următoarele motive: reacţii neverosimile din partea personajelor, o umanizare cât se poate de clişeică a anumitor zei şi un sfârşit previzibil. 

Astăzi o să vorbesc despre acea umanizare a zeilor care a distrus atmosfera plăcută şi m-a făcut să nu mai vreau să continui seria. 

Gândeşte-te că este vorba despre Egiptul Antic, o cultură vastă şi cât se poate de diversificată în care zeii sunt adevărate forţe divine. Apoi imaginează-ţi că cineva a pus în scenă creearea copiilor lui Nut şi Geb, sună absolut genial! (Sau cel puţin aşa mi se pare mie). Problema apare în momentul în care Anubis e cât se poate de umanizat, când acesta apare ca un tip ‘cool’, cu replici cât se poate de normale. Probabil atunci când te gândeşti la cel care ghidează sufletele morţilor te aştepţi să existe un Zeu aspru, dur, ambiţios, nu la un adolescent iresponsabil. Anubis nu e singurul care trece prin procesul prin care ajunge să fie un om; comportamentul lui Isis şi a lui Horus e la fel de uman (niciun pic de manipulare sau încercare de a subjuga). În mitologia egipteană Isis îl păcăleşte pe Ra şi reuşeşte să-şi aducă soţul, pe Osiris, pe tron. În carte nici măcar nu observăm 1% din şiretenia ei. Horus e văzut ca un războinic, dar în carte e abia conturat pe alocuri.E ca şi cum ai citi despre nişte personaje obişnuite cu nume de zei, nimic care să le arate măreţia. Zeii au semănat extrem de mult ca atitudine între ei; întâlneai 3 tipuri de zei: cel care voia să distrugă lumea, cel care voia să apere lumea şi cel care voia să distrugă lumea pentru că nu-l mai văzuse pe Osiris de ceva timp şi asta i se părea singura soluţie. Am fost dezamăgită de modul în care aceşti Zei se comportau, iar povestea de la începuturile Egiptului a fost lăsată ca fundal. 

Singurul lucru care mi-a plăcut a fost faptul că am aflat nişte chestii interesante despre egipteni pe care nu le ştiam înainte (eu fiind destul de pasionată de mitologia şi cultura egipteană). Dacă aveţi nişte recomandări de non-ficţiune cu mitologie egipteană atunci lăsaţi un comentariu mai jos (:

Yuki

PS: Probabil mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă aş fi avut între 10-15 ani, lucreu pentru care o recomand acestei categorii de vârstă. 

Saţietate #shortstory

 

Stăteam pe peronul 3 în aşteptarea trenului spre Braşov. Găsisem 5 lei pe jos acum juma’ de oră. Era o zi bună, chiar mişto dacă nu luam în calcul că murise un vecin de bloc. De fapt, asta nu ar trebui să se încadreze la lucruri naşpa. Niciodată.

Vine un ţigan cu păr vopsit roşcat şi pantaloni rupţi în genunchi.

-Dă şi mie o ţâgarăăăă, nenea! Mă întorc cu spatele, ţiganul se întoarce după mine. Îi dau o ţigară şi îi spun să se care. Scotocesc prin genată după sticla cu apă şi văd că îmi lipsesc cheile de la maşină. Căcat. Dacă merg cu tramvaiul şi plec de pe acum se poate să prind trenul de 8 seara.

Iau tramvaiul. Duhneşte a parfum ieftin, transpiraţie şi mâncare fast-food. Compostez un bilet, iar o tipă se opreşte în faţa mea. Sâni mari, pistrui, buze cărnoase şi umede. Ciudat.

-Hei, ştii cumva pe unde vine Ferentariu’? Mestecă gumă continuu şi vorbeşte repede. Mi-au spus unii că ăsta e tramvaiul bun, dar după cum râdeau cred că făceau mişto. Tu pe unde mergi? Mergi cumva la Ferentari? Mă poţi duce până acolo? 

-Nu sunt de aici. Cobor imediat ca să nu trebuiască să o mai suport pe tipă. Merg o staţie pe jos, iar când ajung la apartament văd că am în cutia poştală câteva plicuri. Super, probabil sunt răspunsurile de la edituri şi reviste. 2 edituri şi-au băgat picioarele în contract, iar o revistă continuă să vrea articolele mele. Măcar nu o să mor de foame în următoarele săptămâni. Poate aş putea vorbi cu Gina să mă bage la restaurantul unde lucrează. 

Văd că uşa apartamentului e închisă. Ştiam că Vero rămăsese să facă curat. Meh, mă pot descurca şi fără ea.Las haina în cuier. Intru în sufragerie şi văd o dâră de sânge pe podea, sângele pare să se scurgă dintr-un cadavru suspendat. Recunosc ochii lui Vero şi încep să-i sărut obrajii, dar simt cum corpul îmi presează acele bucăţi vechi din Vero. Mă simt înşelat. Am sărutat un cadavru. Lacrimi curg pe obraji în timp ce văd un bilet, îl deschid cu mâinile tremurându-mi de nervi:

Vino la restaurant. Cumpără nişte carne tocată. Pupici. Gina

Încep să râd isteric până când deschid un dulap, rup o cămaşă în bucăţele şi îmbib părţi din ea în ulei de motor din cămară. Astăzi voi deveni torţionar, cât de sublim! Arunc pe cadavru cu motorină, iar eu, cu un ultim zâmbet arunc torţa în fosta-Vero şi ies din apartamanet.

Mă îndepărtez în timp ce în spatele meu se aud zgomote. Am de făcut o ultimă oprire înainte de a ajunge la Gina. 

Yuki