Anomalii de Joey Goebel- Recenzie

anomaliiMulţumesc anticariatului Printre cărţi pentru această carte!

O trupă rock e gata să ia cu asalt lumea: o femeie de 80 de ani, o fetiţă de 8 ani, un negru ce vorbeşte despre filosofie, o tipă într-un scaun cu rotile şi un imigrant Irakian.

Toată povestea se centrează în jurul personajelor, care sunt mai puţin obişnuite faţă de consătenii lor. Ce fac aceştia diferit? Visează la apocalipse, sunt îndrumaţi de folosofie, sunt energici, dar vigilenţi privind alţi oameni şi trăiesc sub îndrumarea gândului că vor ajunge faimoşi, iar muzica lor va schimba oameni.

Ei sunt noua generaţie, împletită cu vechea, care vor să creeze un nou curent şi să cânte power-pop new wave heavy metal punck rock. Sună nebunesc, nu-i aşa? Dar dacă aceste personaje ,,ciudate” vor ajunge să schimbe ceva?

Părerea mea:

Este interesant să citeşti din când în când cărţi care să-ţi vorbească plăpând despre cum muzica ne poate schimba, iar cele mai nebuneşti vise ne pot duce într-un anumit punct. Nu pot să declar că mi-a plăcut, cu asssstoate că am fost amuzată de multe schimbări de situaţie şi de ipocrizia personajelor. Având în vedere că această carte este prezentată din n perspective, chiar mă aşteptam ca acestea să difere ca un crescendo armonios. Din păcate, toată lumea se împarte în 2 categorii: tipii culţi care văd lumea incredibil de ,,bine”, dar ascultă rock şi ceilalţi oameni care nu au perspective/sunt nişte distruşi/sunt lesbiene şi gay nenorociţi.M-a enervat când am văzut că nu exista nicio diferenţă între gândirea fetiţie de 8 ani şi a bătrânei de 80 de ani, de parcă nu există diferenţe de opinii bazate pe experienţa de viaţă. În încercarea de a face nişte personaje complexe, autorul a făcut în aşa fel în cât toţi să aibe aceleaşi principii şi aceaşi gândire liniară. Un exemplu ar fi momentul în care fetiţa o vede pe învăţătoarea ei ca pe o lesbiană, apoi mama o vede tot ca pe o lesbianăă, cu toate că nu există nicio propoziţie care să afirme că fetiţa şi-ar fi spus crezurile cu voce tare. Bineînţeles, a fost ca un desen animat de pe Disney: un desen de prost gust, marca Lemonade Mouth sau Nevăstuica Rock. Adică hai să facem o trupă că noi suntem superiori şi ştim ce e muzica bună şi suntem cei mai tari. Apreciez muzica metal, dar şi rock; cu toate astea nu cred că subiectul a reuşit să mă prindă prin simplul fapt că mi s-a părut infantil şi nerealist.

,,Stau de vorbă cu oamenii pentru că viaţa asta e mult prea mică să n-o fac.”

Acum o să spuneţi că bine-bine, dar poate că autorul a vrut să facă doar ceva dubios, nu neapărat ceva real. Sunt de acord, dar atunci unde este complexitatea personajelor şi gramul lor de originalitate? Unde este canscris cum văd acestea lumea şi cum reuşesc să se integreze? De ce toate personajele merg pe stereotipuri, iar singurii care ies din mulţime sunt 5 persoane care seamănă între ele?Poate că am eu aşteptări mult prea mari, dar sunt dispusă să citesc orice atâta timp cât are un dedesubt şi are o greutate ce te apasă după ce o termini. Am decis să mă las bătută privind acest subiect şi să dezbat altă dată. Ah, am uitat să spun că mă enervează când era folosit cuvântul ,,umanoid”; nu ştiu de ce, probabil că am eu ceva cu cuvântul ăsta sau mi se părea prost pus în context.

,,Cred că un copil deprimat e cel mai trist lucru de pe lumea asta.”

Continuând cu punctele forte, mi-a plăcut că la un moment dat apare o jumătate de pagină din perpectiva lui Dumnezeu: un Dumnezeu cât se poate de tipic, care refuză să ajute oamenii şi vorbeşte de exemplarele lui preferate din lume. Cred că a fost prima oară când văd aşa ceva într-o carte şi asta m-a făcut să văd cartea şi prin prisma satirei dusă la extrem.

Cred că mi-a plăcut idea de neobişnuit şi ciudat, dar nu cred că s-a bazat pe asta prea mult, iar asta i-a adus clar minusuri semnificative. Oricum, este o carte uşoară, care se citeşte în câteva ore. Nu este ceva complex, iar eu nu i-am prins substratul, dacă ar fi existat unul. Mi-a plăcut finalul, pentru că e imprevizibil, iar asta te ajută să-ţi formezi o oarecare părere bună după atâtea lucruri care nu ţi-au plăcut.

O recomand dacă vreţi ceva uşor, contemporan, care să vă facă să vă simţiţi ok.

De asemenea, intraţi pe Printre cărţi, unde sunt o grămadă de cărţi geniale!

 Yuki

Anunțuri

Un gând despre &8222;Anomalii de Joey Goebel- Recenzie&8221;

  1. Pingback: Ultimele posturi |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s