Oameni sărmani de F.M.Dostoievski- Recenzie

oameni-sarmani-produs_galerie_mareMulţumiri librăriei online Libris, o librărie online cu numeroase cărţi online.

O poveste de dragoste uşor tristă între un funcţionar sărac, Makar, şi o femeie mereu bolnavă, Varenka. Cei doi trăiesc la limita sărăciei lucie, având de înfruntat toate necazurile cu care un om sărac se confruntă: de la mizeria şi umezeala locurilor în care stau până la zilele în care nu au ce mânca, iar hainele le sunt roase de molii.

Soarta oamenilor săraci mereu a fost la mila destinului, mereu au fost ostracizaţi şi alungaţi de către societate la periferie; mereu au trăit cu umilinţă şi au avut de îndurat gerul şi foametea. Dar ce se întâmplă când singura speranţă a doi oameni este însuşi faptul că se au unul pe altul, că nişte scrisori banale îi aduc mai aproape şi îi ajută să îndure umilinţa ce izvorăşte din sărăcie?

Părerea mea:

Este prima carte de-a lui Dostoievski pe care o citesc. Cred că aşa ar fi perfect dacă aş începe. Nu mă aşteptam la nimic din ceea ce urma după ce am deschis pentru prima oară o carte de a lui. Mă aşteptam să fie o carte greoaie, o carte la care trebuie să reciteşti fraze de 5 ori ca să înţelegi sensul. Iar apoi ajung să citescpoor cartea şi să-mi dau seama că i-am prins substratul fără a fi nevoită să recitesc. Aşa Dostoievski a ajuns să nu mai cântărească la fel de greu în memoria mea. Cu această carte, cred eu, mi-am deschis apetitul pentru un autor rus care-mi place, pe care-l stimez şi pe care abia aştept să-l citesc printre rânduri şi fraze.

,,Literatura e un tablou, adică, într-un fel, e un tablou şi o oglindă: o expresie a pasiunii, o critică subtilă, o morală şi un document.”

Mi s-a părut foarte tristă cartea, iniţial am crezut că este o satiră adusă oamenilor bogaţi, dar după ce mi-am dat seama că şi pe un om ce trăieşte modest îl influenţează am descoperit că această carte are rolul de a schimba ceva în interiorul omului. Nu pot să spun că m-a influenţat personajul X sau Y, dar pur şi simplu sărăcia lor m-a făcut să mă gândesc atent la ce înseamnă faptul că aproape toţi oamenii au şansa de a se culturaliza şi nu o fac. În carte, cele 2 personaje sunt nişte oameni ce vor să cunoască, ce se consideră proşti, proşti pentru că nu ştiu lucruri despre viaţă şi nu ştiu autori, dar încearcă să se cultive în cele mai îndoielnice perioade. Cred că această depăşire a condiţiei mi-a plăcut şi m-a făcut să vreau să observ ce se întâmplă cu fiecare personaj în parte.

Nu a fost o carte siropoasă, slavă Cerului că Dostoievski nu prevede romantismul aşa cum majoritatea contemporanilor îl văd. Autorul a văzut romantismul ca pe respectul de sine pe care-l oferi altei persoane, grija faţă de aceasta, bunăstarea şi fericirea pe care o ai pentru alături de acea persoană. Cele câteva adresări precum ,,porumbiţa mea” sau ,,îngeraşul meu” cred că au căzut bine în contextul în care au fost puse.

Cred că cele doldouă personaje au fost alese perfect unul pentru celălalt, au rezonat într-un mod în care fiecare problemă îşi găsea rezolvarea prin simpla prezenţă a celuilalt. Probabil că asta e dragostea. Sau e dragostea pe care Dostoievski încearcă să o promoveze şi în care crede cu adevărat.

,,Eu vedeam totul, simţeam totul, sufeream pentru toate, căci toate se petreceau sub ochii mei.”

M-a enervat constant lipsa lor de organizare, de lacrimi şi de scrisori în care vorbeau doar ‘cât de săraci sunt şi cum nu o să aibă niciodată luxul unui moşier’. Mi s-a părut că se plângeau ca doi bătrâni în ultimele zile ale vieţii lor, ceea ce mi s-a părut deplorabil venind din partea amândurora.

Finalul a secerat în mine şi m-a înduioşat profund, mă aşteptam şi nu prea la ceea ce mi s-a aşternut în ultimele pagini.

Construcţia personajelor a fost foarte realistă, dar tind să cred că autorul s-a inspirat foarte mult din întâmplările lui în prima sa operă; tind să cred că toată cartea este o poveste de viaţă ce s-a învârtit în jurul ariei sale de interes. Mă rog, este mai puţin relevant de unde s-a inspirat autorul pentru carte.

,,Amintirile, fie că sunt triste sau vesele , totdeauna ne chinuiesc; în orice caz aşa mi se întâmplă mie, dar şi chinul acesta este dulce.”

Mi-a plăcut şi o recomand tuturor cititorilor, cred că este genul ăla dee carte pe care oricine ar trebui să o citească cel puţin odată.

Cartea o puteţi comanda de AICI

Yuki

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s