Pe culmile disperării de Emil Cioran: Recenzie

cioranMulțumesc celor de la Târgul cărții pentru această carte genială!

Carte este un ‘tratat’ ce studiază suferința în adâncimile ei și gândurile ce duc spre o denigrare a sufletului. Cioran vorbește despre suferință cu o acceptare ce poate însemna doar resemnarea omului ce este aproape de moarte. Acesta își exprimă punctul de vedere cu privire la numeroase subiecte precum dragostea prin prisma morții, binaritatea comportamentului uman și focul interior ce te poate autodistruge; toate acestea sunt văzute prin ochii omului ce suferă de depresie cronică. 

Totul are o semnificație aparte, omul ce dispune de cunoaștere fiind dus la rangul de proscris, cu toate că este singurul care poate vedea lumea prin adevărata realitate a suferinței, fiecare percepție împrumutând nota personală a autorului. 

  Părerea mea: 

Această operă însumează suferința unui filosof în cele mai crunte dureri ale depresiei și revelaților. Am fost șocată, nu pentru stil (care, de altfel este absolut impecabil și genial), ci pentru stările pe care mi le-a putut transmite această carte. Mi-am dat seama că sunt una dintre cele mai sadice creaturi, că am iubit să știu că există o altă persoană care a înțeles și văzut în profunzime totalitatea asta de mizerie din aer și incapacitatea omului de acționare în fața eternului. Am fost sadică, recunosc, dar am iubit să-l cunosc pe Cioran. Să-i analizez fiecare gând și să mă trezesc că mă uitam pe pereți în încercarea de a mă minți că eu nu eram așa. 

„Întrucât moartea este imanentă vieţii, aproape întreaga viaţă este o agonie.”

Fiecare explicație a lui se potrivea exact pe profilul meu și probabil a fost 53b494a44a4e77794d1edf31a0d663aacea mai mare regăsire care se putea creea vreodată între mine și un autor. Sunt ușor confuză, nu știu dacă mi-a făcut bine să citesc genialitatea asta de carte. Cred că pentru un adolescent ce se va regăsi în carte e foarte dură și de multe ori, insuflă ideea de libertate prin sinucidere, care nu știu cum poate fi filtrată de anumiți oameni.  Nu am perceput-o ca pe o melodramă (așa cum mulți au văzut-o), ci ca pe ceva înălțător și sublim în intensitate.

,,Este de o mie de ori mai multă complexitate într-o disperare absolută, decât într-o bucurie absolută. Poate din acest motiv porțile paradisului sunt prea înguste pentru cei care și-au pierdut speranța…”

Prin această carte mi-am dat seama că sunt o persoană care tratează lucrurile  cu prea mult subiectivism, că sunt magnifică pentru că sunt blestemată să simt și să văd, că am caracteristicile potrivite să ajung acolo unde vreau. Și totuși, cartea asta m-a durut. La modul în care am simțit fiecare trăire și am putut rezona perfect, am reușit să creez un tunel în care reușeam să fug cu Cioran pentru a mă distrage de la negativismul cu care priveam totul. Cred că a fost o cale de scăpare pentru mine.. Șiu că această carte va rămâne în mintea mea mult timp de acum încolo, iar următoarele mele achiziții vor fi clar semnate de Cioran. 

Perspectiva autorului asupra vieții e cât se poate de dură, masochistă și pură. El vede lumea ca o prismă, lucrurile se învârt în jurul lui, dar el este blestemat cu darul cunoașterii și cel al gândirii, este blestemat să cunoască mizeria și spleen-ul. Am întâlnit mulți termini pe care i-am recunosc în trăiri, precum ‘presentimentul nebuniei’ sau ‘baia de foc’ (mai puțin întâlnită cea din urmă). 

24b50eb62a93f503e409780cbf61ff9eCred că această carte ar trebui să fie lectură obligatorie pentru psihiatrii, care au pretenția să înțeleagă condiția depresivului sau antisocialului în lume. Cred că reușește să exprime foarte multe lucruri care până acum erau la un nivel destul de abstract în capul meu. Am simțit că rezonam și că eram parte a unui plan măreț prin care descopeream de ce aveam nevoie cu adevărat. În acest moment nu cred că îmi dau seama cu exactitate, mai trebuie să diger din carte.

„Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire sadică de a nulifica pe altul prin cunoaşterea fondului său interior.”

Cioran este un maestru al nihilismului și a mizantropiei,  reușește să vorbească despre Zei falși, care ar fi dat orice să fie coborâți de pe cruce, despre sursa gândurilor și a pesimismului în lume, despre ce dulce ar fi nebunia dacă s-ar regăsi într-un râs continuu și despre sinucidere ca singură formă de evadare. Mi-a plăcut discuția legată de direct proporționalitatea dintre somn și nevoia de speranță și am fost chiar încântată de subiectul privind femeia ca fiind ființă ce reușește doar să aline tragedia bărbatului, fără o aducere substanțială în vreo știință. Au fost subiecte dezbătute pe un ton atât de dureros și cancerigen că toată cartea a fost o mare de tristețe. Probabil de aceea am iubit-o, pentru că a avut acea notă personală care-mi spunea că această carte reprezintă desprinderea unui om din oniric și zdrobierea aripilor sale în momentul impactului cu realitatea. 

Știu doar că a fost una dintre cele mai bune cărți citite de mine și că o să continui cu Cioran. Se merită oameni buni, chiar trebuie s-o citiți!

Multe alte cărți geniale puteți comanda de pe Târgul cărții!

Yuki

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Pe culmile disperării de Emil Cioran: Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s