Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking: Recenzie

scurta-istorie-a-timpului_1_fullsizeMulțumesc Târgul cărții!

‘Scurtă istorie a timpului’ vorbește despre evoluția omului în raport cu timpul. Astfel, de la descoperirea particulelor elementare până la supoziția unui Big Crunch (Marea implozie), avem o imagine de ansamblu a teoriilor și supozițiilor astronomice formulate până acum.

Părerea mea:

Cred că cel mai bun lucru pe care îl capeți în urma lecturării unor asemenea cărți e modul în care ți se dezvoltă gândirea. Asemenea cărți sunt o provocare pentru omul neinițiat în astro-fizică, dar dornic să înțeleagă Universul în ansamblu. O provocare care îți stoarce nervii și îți stimulează simțurile. O provocare care merită, în cele din urmă.

Cel mai intrigant subiect mi s-a părut chiar percepția pe care o avem asupra timpului și modul de formare al atomilor. Stephen Hawking spune că sunt 3 sensuri ale timpului:

‘Primul este sensul termodinamic al timpului, direcția timpului în care dezordinea sau entropia crește.Apoi, există sensul psihologic al timpului. Aceasta este direcția în care noi simțim trecerea timpului, direcția în care ne reamintim trecutul,dar nu viitorul. În sfârșit, există un sens cosmologic al timpului. Acesta este direcția timpului în care universul se extinde, nu se contractă.’

Ideea cum că timpul merge spre dezordine (entropie) mi s-a părut o idee destul de interesantă, ajungând să mă întreb dacă nu cumva omul merge spre dezordine? De curând am citit un studiu ce făcea referire la entropie în raport cu gândirea umană. Puteți să citiți articolul aici.

BrainNeurons_web_1024.jpg

Am găsit informații interesante, care m-au făcut să înțeleg ce ipoteze stau la baza genezei Universului sau chiar a Big Chrunch-ului. Am găsit chiar și ipoteza cenzurii slabe, ipoteză ce stă la baza omului văzut doar ca observator, și nu părtaș la acțiune. Este reluată teoria inflaționistă, dar și problematica undelor și cea a multiuniversului. Pe cele din urmă s-a pus puțin accent, doar cât să se înțeleagă ideea de bază.

Stephen Hawking scrie ca nimeni altul atunci când vine vorba de protoni, electroni ș.a.m.d., dar atunci când vine vorba de propriile sale teorii privind găurile negre informația e ușor superficială, prinsă într-un amalgan de termeni ce induc cititorul în eroare. Mi s-au părut mult mai intens explicate teoriile ce fac referire la relativitate și timp în comparație cu teoriile emise chiar de Stephen Hawking. O altă problemă apare la explicarea graficelor (explicații groaznic de alambicate!)

1280px-m82_hst_acs_2006-14-a-large_web
Incredibila supernovă M82!

Unele idei pot spune că m-au prins mai mult ca altele, iar ultimele 50 de pagini au fost ca un western plin de acțiune (citite pe nerăsuflate!). Este accesibilă în majoritatea cazurilor, iar capitolele vorbesc progresiv despre o anumită temă (de la lucruri practice până în profunzime).

Dacă se merită? Cu siguranță!

O recomand celor care vor să înțeleagă pe îndelete formarea Universului și modul în care fizica guvernează lumea.

Multe alte cărți puteți găsi pe Târgul cărții!

Yuki

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s