Cimitirul de Teleșpan: Recenzie

telespan-cimitirulMulțumesc Herg Benet pentru exemplar!

‘Cimitirul’ urmărește povestea lui Adrian, un homosexual de 33 de ani, ce își găsește un job în Londra ca administrator de cimitir. Adrian ajunge să ne prezinte diferite idei de-ale sale în decursul întâlnirilor sale cu diferiți clienți (mai mult sau mai puțin vii). Întâmplările pline de umor devin rețeta întregului roman. 

Părerea mea: 

Chiar înainte să mă apuc de recenzie am citit sinopsisul, iar chestia care mi-a plăcut cel mai mult a fost simplul fapt că Teleșpan nu se consideră autor, nu pentru că nu scrie ok, ci pentru că probabil consideră că un autor e mai mult decât o persoană ce a scris o carte!

Cartea asta m-a enervat. Mult. Mai ales la început. Dar de pe la pagina 150 a început să-mi placă. Cartea asta m-a făcut să râd continuu (chiar dacă erau glume despre morți și cimitire) și, în același timp, mi s-a părut extraordinar de tristă. 

”Un mort e un om ca toți oamenii, doar că nu mai trăiește.” (No shit, Sherlock!)

Adrian, personajul principal, conștientizează pe deplin că multe dintre dorințele sale sunt strâns legate de traumele din copilărie și face niște legături foarte interesante între acestea (rar întâlnești asemenea personaje, prefer să le spun personaje-terapeut). Acest personaj-terapeut e interesant prin simplul fapt că poate să facă corelații psihologice privindu-și trecutul și modul cum acționează în prezent. Asta mi s-a părut foarte interesant. Unul dintre lucrurile de care am fost cu adevărat fascinată în carte.

Cartea nu m-a impresionat în mod special; asta e o carte care, în cel mai bun caz, reușește să te facă să ai o revelație, iar în cel mai rău caz să te simți ofensat de obscenități și să blamezi Herg Benet de acum încolo. 

Personajele nu îți stârnesc interesul, iar evoluția personajelor nu aduce nimic special.

Am râs mult pe durata romanului, posibil să fie unul dintre singurele romane care să-mi fi stârnit o asemenea reacție. Sunt întâmplări de-a dreptul ilare și neașteptate. Este o carte foarte faină dacă vrei să te relaxezi, pot spune că am avut și o revelație pe parcursul cărții. Autorul a fost foarte deschis și a încercat să trateze o grămadă de subiecte (sex, bani, religie, dragoste). În ultimele zeci de pagini avem o discuție între un preot și Adrian, o discuție ce surprinde foarte clar părerea lui Adrian despre Dumnezeu, religie, biserică și preoți. 

”Mă cam cruceam, că n-am mai văzut pe nimeni care să admită în timpul înmormântării cuiva apropiat că decedatul ar putea în momentul ăla să ardă în Iad, nu să cânte cu îngerii. Mi-a trecut de multe ori prin cap treaba asta când auzeam: ‘Dumnezeu să-l odihnească!’. Și mă gândeam că ar trebui făcută o adăugire la urarea asta: ‘Dumnezeu să-l odihnească, dacă e cazul’.”

Are un stil foarte fain, e ușor de citit, se parcurge rapid și are un final foarte ciudățel. La final m-am simțit de parcă urmăream un film, am avut o stranie senzație de déjà vu, cu toate că sunt aproape sigură că nu am mai citit ceva asemănător.

O recomand celor care vor ceva relaxant, amuzant, care să-i destindă. 

Cartea poate fi comandată de aici!

Yuki

PS: Mă puteți găsi și pe Goodreads!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Cimitirul de Teleșpan: Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s