Sângele vraciului de Joseph Delaney: Recenzie

sangele-vraciului-cronicile-wardstone-vol-10_1_fullsize.jpgMulțumesc editura Corint pentru volum!

Tom Ward este al șaptelea fiu unui al șaptelea fiu. De această dată, împreună cu niște aliați puternici, Tom ajunge să se confrunte cu vrăjitoarele din România. Într-o luptă aprigă dintre forțele întunericului și vraci, John Gregory dispare, iar Tom trebuie să-l găsească pe magistrul său cu orice preț.

Perioada în care Diavolul trebuie priponit se apropie tot mai repede, iar Tom deja începe să se gândească la sacrificiile pe care va trebui să le facă. Vor reuși Vraciul și ucenicul său să iasă din belele și să-l priponească odată pentru totdeauna pe Diavol? 

Părerea mea:

Posibil unul dintre cele mai bune volume din serie, mai antrenant ca de obicei, cu mai mult suspans și cu aceleași personaje interesante cu care Joseph Delaney ne-a obișnuit. De această dată, Tom Ward descoperă află pentru prima dată metoda prin care ar putea să-l priponească pe Diavol, iar asta necesită la rândul său un sacrificiu. Va reuși Tom să sacrifice ce iubește într-o încercare de a eradica răul din lume?

În ‘Sângele vraciului’ avem ceva mai multă mitologie ca de obicei, vrăjitoarele din România sunt niște adversari de temut pe care Tom va trebui să învețe să-i învingă. Asta m-a intrigat, partea de noutate. În momentul în care o serie ajunge să depășească 10 volume, autorii o dau într-o lălăială ce este interpretată cu plictis de către cititori. Și în ‘Cronicile din Wardstone’ s-a instaurat puțin plictisul pe la începutul romanul, voiam mai mult, iar Joseph Delaney a știut să condimenteze întreg romanul în așa fel încât cititorul să devină curios. Întrebările care-mi vin în minte după lecturarea încă unui roman din serie sunt: ‘Ce se întâmplă cu Alice?’, ‘Când vor reuși să-l priponească pe Diavol?’, ‘Cum se va termina toată povestea?’.

Partea de mitologie românească a fost diferită față de ce am citit până acum. Singurul element cunoscut a fost ideea de moroi și vampiri, restul cred că a ținut strict de imaginația autorului. Stilul de scris rămâne impecabil, iar acțiunea este antrenantă. 

Recomand seria tuturor!

Cartea poate fi comandată de AICI.

Și trailerul primului film din serie: 

Yuki

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Sângele vraciului de Joseph Delaney: Recenzie&8221;

  1. Hei, te-ai uitat la film? As vrea sa stiu ce parere ai, pentru ca mie mi se pare ca ecranizarea nu a prea reusit sa surprinda atmosfera pe care o creeaza Joseph Delaney in cartile lui. Plus ca daca te uiti prin sectiunea de comentarii de la trailer, toate lumea se intreaba de unde naiba au aparut dragonii :))

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu m-am uitat :)) Am văzut doar trailerul care e puțin ‘meh’ din punctul meu de vedere, daaaar am zis că o să-i dau o șansă când o să am chef de un film de genul. Sincer, îmi e frică să nu rămân dezamăgită. Aș fi preferat o animație după serie, nu un film cu efecte și tot tacâmul :)) Când mă uit la film revin aici cu o părere!
      PS: Sper să mă prindă și să nu devin un hater al filmului :)) *mai ales când o să văd dragonii ăia nenorociți*

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s