Sfârșitul copilăriei de Arthur C.Clarke: Recenzie

978160.jpgMulțumesc Libris pentru exemplar! Libris este o librărie online cu numeroase cărți online, de unde vă puteți comanda cărți sf&fantasy scrise de Arthur C.Clarke și nu numai.

Sunt o specie nemaivăzută, dezvoltată pe plan intelectual, tehnologic și militar, care aduce Pământul într-o nouă era de prosperitate. Li se spune Overlorzi și sunt protectorii Pământului. Dar ce poate ascunde o specie extraterestră? Și de ce aceștia ar ajuta la prosperitatea unei alte specii?

‘Îngrozitor de logic, plauzibil și straniu de profetic. Clarke este un maestru.’

Los Angeles Times

Părerea mea:

Nu sunt o adeptă a sf-ului. Nu pot spune că m-a impresionat vreo carte sf în mod special, dar această carte a fost surprinzătoare. Ni se prezintă o lume complet nouă, o lume în care nu mai există înfometare și nici criminalitate. Pare a fi scenariul perfect al unui paradis? Dar ce se întâmplă când totul a fost deja descoperit? Oare lumea nu va deveni anostă?

”Știința poate distruge religia atât ignorând-o, cât și infirmând temeinicia doctrinelor sale. Din câte știu eu, nimeni nu a demonstrat vreodată nonexistența lui Zeus sau a lui Thor, dar acești zei au mai puțini adepți acum.”

Am mai citit de la Clarke ‘Fântânile paradisului’, nu îmi amintesc subiectul, știu doar că îmi plăcuse la vremea respectivă. Ce aduce nou această carte? 

‘Sfârștiul copilăriei’ pare a fi mult mai accesibilă tuturor, Clarke nu ne amețește cu zeci de detalii ce țin de tehnologie, iar ăsta e un plus considerabil pentru un amator al sf-ului. Personajele sunt interesant conturate, avem o varietate de tipologii umane.Nu există un personaj central în jurul căruia să se învârtă acțiunea, perpectiva este obiectivă, lucru care ne ajută la vizualizarea unei imagini de ansamblu. Lume în care lucrurile par să se fi echilibrat, dar pentru cât timp? Și ce voiau acei Overlorzi? Întrebarea din urmă m-a ținut în priză pe durata întregului roman. Iar sfârșitul a fost un plot-twist veritabil, un final deschis, ușor abstract, despre care mi-aș fi dorit să aflu mai multe.Un alt moment veritabil a fost chiar ziua în care Overlorzi își arată pentru prima dată chipul. Ușor șocant, dar interesant totodată.  În general, cred că mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre cum s-a dezvoltat economia și cum a ajuns Pământul în punctul X. Ăsta e singurul neajuns pe care l-am găsit. Mi-ar fi plăcut să existe mai multe explicații cu privire la lumea nouă.

‘Sfârșitul copilăriei’ este un roman plin de surprize, alert, care reușește să facă un scenariu cât se poate de antrenant despre o posibilă invazie extraterestră. Cred că este unul dintre cele mai bune romane cu care poți să începi să citești sf. O recomand!

Cartea poate fi comandată de AICI.

Notă: 4/5

Yuki

Aliata vraciului (#9) de Joseph Delaney: Recenzie

aliata-vraciului-eu-sunt-grimalkin-cronicile-wardstone-vol-9_1_fullsize.jpgMulțumesc editura Corint pentru volum!

*Această recenzie poate conține spoilere având în vedere că face parte dintr-o serie!*

În al 9-lea volum din seria ‘Cronicile din Wardstone’ acțiunea ne este relatată prin perspectiva vrăjitoarei Grimalkin, cea mai mare asasină a clanului Malkin. Grimalkin are scopul de a păzi capul Diavolului cu prețul vieții, timp ân care Slujitorii Diavolului ajung să se antreneze într-o luptă pe viață și pe moarte pentru a recupera capul stăpânului lor.

Slujitorii Diavolului decid- cu ajutorul magiei negre- să creeze un kretch. Un kretch este o ființă cu o putere nebănuită și cu o forță incredibilă a cărui unic țel este acela de a o nimici pe Grimalkin. Va reuși aceasta să-și salveze pielea și să-și ducă misiunea la bun sfârșit?

Părerea mea:

După aproximativ 4 ani am reușit să mă reapuc de seria lui Joseph Delaney. M-am oprit dintr-un motiv destul de simplu: am decis să aștept până vor fi traduse mai multe volume. Între timp, cei de la Corint, au  tradus și volumul de față și volumele 10, 11 din serie. Este una dintre puținele serii care mi-au plăcut. 

‘Cronicile din Wardstone’ sunt un obicei, o plăcere. Surpriza a fost faptul că după 4 ani seria asta rămâne la fel de genială ca la început. Acum lucurile mi s-au părut mult mai previzibile, iar sentimentul predominant a fost unul de déjà vu. Nu este un lucru neapărat rău, dar dacă citești consecutiv toate cărțile lui Joseph Delaney e foarte posibil să te plictisească la un moment dat.

Caracteristica de bază a seriei este complexitatea, există atât de multă mitologie în spatele fiecărui personaj! Îmi place să le văd cum evoluează și se desprind de prejudecăți rând pe rând. Sunt curioasă cu privire la direcția în care se îndreaptă seria!

Pentru prima dată avem perspectiva vrăjitoarei Grimalkin, lucru care poate părea ciudat la început. Grimalkin ajunge să povestească pe parcursul romanului modul în care a ajuns ea vrăjitoarea asasină a clanului Malkin, cum l-a înfruntat pentru prima dată pe Diavol și cum a ajuns să aibe o învoială cu ucenicul vraciului, Tom Ward. 

Grimalkin ajunge să fie personajul meu preferat în urma aventurii sale. Aceasta vorbește despre onoare și demnitate, un lucru destul de rar întâlnit în cărți. Cred că putem învăța destul de multe de la Tom Ward și Grimalkin, lucruri pe care ajung să le observ abia acum. Nu cred că este doar o luptă bine-rău, ci o întreagă relatare despre curaj și voință. 

Stilul de scris curge, iar acțiunea te ține în priză constant. Întâlnim câteva personaje noi, vedem cum Grimalkin ajunge să apeleze la ajutorul său, dar ne reîntâlnim și cu cele mai vechi: Diavolul, vrăjitoarele Lamia, Alice etc.

Este una dintre seriile pe care le recomand, care chiar și după 4 ani a rămas la fel de bună pentru mine! 

În altă ordine de idei, în perioada 1-8 Martie, cei de la editura Corint au niște reduceri foarte faine la cărți romantice. Aruncați o privire!

Timeline cover Luna iubirii set 1-2.jpg

Yuki

Credința biologiei și biologia credinței de Robert Pollack

credinta-biologiei-si-biologia-credintei-ordine-sens-si-liber-arbitru-in-stiintele-medicale-moderne_1_fullsize.jpgMulțumesc Târgul cărții pentru volum!

O non-ficțiune ce prezintă legătura credință-știință și care aduce în discuție niște subiecte cât se poate de actuale: necesitatea existenței unei etici în genetică, eficacitatea psihosomaticii, viitorul speciei umane și sensul vieții.

Robert Pollack ne explică simplu cum religia poate influența omul de știință, dar și cum etica este un lucru de care avem neapărată nevoie în contextul cercetării genetice.

Părerea mea:

Îmi este destul de greu să fac recenzia unei cărți de non-ficțiune. De multe ori mă văd în imposibilitatea de a găsi niște criterii care să argumenteze punctajul unei cărți de non-ficțiune.

În primă fază, mi se pare incredibil de bine explicată. Nu trebuie să deții niște cunoștiințe anterioare cu privire la genetică sau un anume cult. Robert Pollack stârnește interesul prin textul bine documentat și care abundă de explicații.

Înainte de a lectura romanul vedeam genetica ca pe un domeniu neinteresant, dar după am ajuns să înțeleg cât de mult contează și cât de multe lucruri poate schimba această știință.Asta m-a fascinat cu adevărat, faptul că suntem într-o perioadă a istoriei în care avem puterea de a eradica o boală încă din stadiul de embrion. Bineînțeles, acest lucru este precedat de numeroase experimente ce aduc întrebarea: Cât este de etic ca întreaga viață a unei persoane să fie doar un experiment? Cât este de etic ca acea persoană să nu aibe liber-arbitru în favoarea unei ample descoperiri?

‘Caracteristica nenaturală a medicinei- pe care o împarte cu alte seturi de meme simbiotice care lucrează împortiva selecției naturale, precum unele ritualuri religioase- rezidă în insistența asupra importanței esențiale a durerii și suferinței persoanei.’

Ni se prezintă pe scurt și importanța psihosomaticii și cel mai cunoscut efect: efectul placebo! Practic ni se arată cum mintea și trupul sunt într-o puternică conexiune, iar tot ceea ce influențează psihicul va influența și funcționarea noastră biologică într-o anumită măsură.

Explicația cu privire la ADN este destul de simplă: practic tot ceea ce reprezintă ADN-ul nostru în acest punct nu este nimic altceva mai mult decât niște erori cumulate în timp. Autorul ne povestește și cum evreii percep toată această problemă cu privire la etica din genetică și cât de mult contează pentru ei liberul-arbitru.

‘În termenii mecanismelor evoluției care funcționează prin mutații, fiecare dintre noi este în mod absolut un experiment genetic care se încheie odată cu moartea.’

Mi-a plăcut modul în care a fost structurată informația: în primă fază se vorbește despre legătura religie-știință și toate similitudinile dintre cele două, în a doua parte (intitulat și ‘Sensul este în ordine’) ni se explică partea de genetică și importanța unor descoperiri ce țin de modificările unor gene, ca în ultima parte (‘Știința unei singure vieți’) să ni se arate creșterea demografică a evreilor în anumite perioade ale istoriei și ce înseamnă efectul fondatorului. 

Cartea asta m-a impresionat, m-a impresionat să citesc despre toate aceste erori ADN și să văd câtă legătură există între credință și știință. Cel mai important cred că a fost finalul, care a avut un impact major asupra viziunii mele legate de genetică și cercetare.

O recomand celor care sunt interesați de genetică, credință și etica unui experiment. 

Cartea o puteți comanda de AICI.

Yuki

Portocala mecanică de Anthony Burgess: Recenzie

anthony-burgess-portocala-mecanica-humanitas-2007-a-721560-510x510.jpgMulțumesc Târgul cărții pentru exemplar!

Povestea îl urmărește pe Alex, un tânăr de 15 ani ce își petrece serile în baruri bând cocktail-uri moloko, ca mai apoi să facă o serie de fărădelegi. Violuri, violență, lupte stradale, jafuri: toate acestea sunt elementele principale ale romanului ‘Portocala mecanică’.

Aflat în impas, în urma trădării din partea găștii sale, Alex ajunge în închisoare, loc unde acesta va fi primul om pe care se va studia o nouă tehnică menită să înlăture impulsurile violente și să reducă criminalitatea.

‘Portocala mecanică’ este un simbol al romanului, simbol ce reprezintă instinctul uman de a nu putea fi ‘mecanizat’ după o serie de legi. Putem noi să distrugem aceste impulsuri din naștere și să devenim, în cele din urmă, o portocală mecanică?

‘Încercarea de a impune omului, o creatură evolutivă și capabilă de tandrețe, capabilă să culeagă stropii de pe buzele bărboase ale Domnului la Judecata de Apoi, încercarea de a impune, zic, legi și condiții potrivite unei creații mecanice, iată împotriva a ce ridic eu condeiul meu ca o spadă’. 

Părerea mea:

Romanul aduce un început extraordinar de promițător și interesant. Personajul principal este incredibil de bine conturat prin limbaj și acțiuni.

Coperta m-a intrigat inițial (crezând că toate desenele sunt puse la nimereală), pe când fiecare imagine este o reprezentare a momentelor importante din roman (portocala, Beethoven și pistolul).M-a șocat puțin limbajul la început, mi s-a părut greoi, ca în timp să-mi dau seama că este argoul personajelor și are strict rolul de a contura clasa socială din care fiecare personaj făcea parte.

Cartea în sine tratează un subiect destul de delicat: omul este văzut ca o mașinărie ale cărei greșeli trebuie corectate. Mi s-a părut interesantă ideea prin care omul este folosit ca unealtă în jocuri politice, iar victimele trebuie să suporte consecințele.Lucru care este cât se poate de actual chiar și după mai bine de 50 de ani de la publicarea cărții.

EMGN-Things-You-Wont-Get-Right-The-First-Time-5.gif

Am fost plăcut surprinsă pe durata cărții de ambianță, dar ultimele 50 de pagini mi s-au părut ‘în plus’, de parcă toată cartea mergea pe o idee, iar în ultimele 50 de pagini autorul se răzgândește și vrea să arate în ultimă instanță care-i faza cu ‘acea portocală mecanică’. Pot spune că am rămas dezamăgită pe final, ideea de bază a fost absolut incredibilă, iar personajele geniale; totuși, firul narativ mi se pare că nu ajunge nicăieri, doar tindea să ne demonstreze capacitatea firii umane de a-și depăși limitele.

Am auzit de ‘Portocala mecanică’ într-o carte de astronomie și mi se păruse interesantă ideea prin care se trasase o limită între o metodă de tortură din sec 15 (water cure) și cartea de față. Asta m-a atras în primă instanță, apoi au fost câteva recenzii pozitive citite și, în cele din urmă, interesul pe care mi l-a stârnit modul în care Alex trebuia să se ‘mecanizeze’ pentru a ajunge să corespundă societății. În carte se mai pune problema mecanizării propriilor impulsuri umane fără a-ți da consimțământul, rezultând într-un individ ce este acceptat din punct de vedere social, dar care nu dispune de o opinie proprie. ‘Portocala mecanică’ rămâne la ideea de clonare în masă sau la dorința lăuntrică de a te integra în societate și a dispune de libertate?

Aștept să văd filmul din 1971, sunt foarte curioasă cum a fost pusă în scenă o asemenea idee.Am văzut că Anthony Burgess are destul de multe romane publicate, iar o parte din ele sunt traduse și în română. Posibil să mă reîntorc să mai citesc o carte scrisă de el cândva.

Lăsați-mi părerile voastre în comentarii!

Multe alte cărți puteți comanda de pe site-ul Târgul cărții!

Yuki

Ferma animalelor de George Orwell: Recenzie

376683.jpg*An nou fericit!*

Mulțumesc Libris pentru exemplar! Libris este o librărie online cu numeroase cărți online, de unde vă puteți comanda cărți sf&fantasy scrise de George Orwell și nu numai.

‘Ferma animalelor’ este o satiră fină adusă comunismului și vieții politice.

În urma unui revolte la Ferma ‘Conacul’, animalele pun stăpânire pe întreaga proprietate și decid să-și întocmească propriile reguli aducând cu ele un nou mod de guvernare: animalismul. După ce proprietarii sunt goniți de către animalele lor, porcii devin stăpânii fermei, promițând numeroase schimbări în viața celorlalte animale: de la mai puțină muncă și zile libere până la confortul unei ferme mai ‘bune’.

Părerea mea:

Am decis să fac o recenzie cărții ‘Ferma animalelor’ după câteva zile de la lecturarea acesteia. O să încep prin a spune clar că această carte este una dintre preferatele mele (din toate timpurile). George Orwell conturează un întreg nou Univers în care animalele ajung să descrie un guvern comunist. Începutul nuvelei ne arată nemulțumirea animalelor privind comportamentul uman, lucru rezolvat de o revoltă în urmă căreia animalele rămân stăpâne pe întreaga fermă. Odată ce animalele inteligente (porcii) ajung să fie conștiente de propria lor putere, haosul se dezlănțuie într-o încercarea puternică a porcilor de a-și dezvolta ferma cât se poate de mult. Pe toată durata cărții putem observa transformarea animalelor; lăcomia, șiretlicurile și cruzimea fiind elementele ce ne însoțesc pe toată durata lecturii.

Porcul șef, Napoleon, este un reprezentant al cruzimii și ipocriziei umane. Sunt folosite anumite tehnici de manipulare, asta mi-a amintit foarte tare de Gaslight (1944), un film în care soțul încearcă să-și manipuleze soția făcând-o să creadă că este nebună. În ‘Ferma animalelor’ cred că este vorba mai mult de o manipulare ce ține strict de încercarea porcilor de a le arăta animalelor că valorile promovate anterior erau greșite sau chiar că nu au existat vreodată. Aici avem și instaurarea terorii și a fricii în rândul animalelor, lucru specific comunismului.

maxresdefault.jpg
Animal Farm (1954)

Stilul de scris este simplist, iar această nuvelă se citește cum nu se poate mai repede. Mi s-a părut o nuvelă atent scris, avem nenumărate personaje, iar trăsăturile animalelor sunt foarte bine definite.

Nu cred că este genul de carte la care ajungi să te atașezi de personaje, poate să te atașezi de stilul fain al lui Orwell sau de ideile lui. Satira fină și exprimată cât se poate de elegant este cea mai interesantă parte a întregii cărți.

Sfârșitul în sine cred că ne-a arătat, prin acel tablou final, o parte din ceea ce reprezintă natura umană. Am iubit sfârșitul, cred că a fost cel mai potrivit pentru o asemenea satiră. Mă întreb dacă Orwell a ales porcii ca lideri din dorința de a insulta cât se poate de mult conducătorii comuniști. Cine știe?!

 Recomand tuturor!

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Antidotul de Cristina Boncea: Recenzie

coperta-antidotulMulțumesc Cristina pentru exemplar!

Ultimul volum al trilogiei Octopussy o urmărește pe Hyena și regretul ce o însoțește odată cu moartea surorii sale. Aceasta ajunge să ne povestească relația ei cu doi tipi, Alek și David, dar și sentimentul de dragoste pe care îl are pentru un anumit verișor D.

De asemenea, ni se explică mai în detaliu ce reprezintă boala Octopussy pentru familia Sugar, dar și moartea lui Becks.

Părerea mea: 

Așa cum mi-a spus și Cristina, ‘Antidotul’ este o carte tip-jurnal, în care-pe lângă acțiunea propriu zisă ce se învârte în jurul Hyenei- avem parte și de gândurile și percepțile pe care le are asupra lumii. Aici mi-am dat seama cu adevărat cât de mult a evoluat autoarea de la primul la ultimul roman. Ce-i drept nu am citit volumul 2, dar asta nu m-a împiedicat să nu am o lectură plăcută a ultimului volum din serie. Este clar că personajele evoluează, Hyena are deja 17, respectiv 18 ani și are deja o viziune asupra lucrurilor din jurul ei. Parcă toate personajele au devenit peste noapte mai interesante, ni se explică acțiunile lui Gary, Candie și unchiului Phil, iar până și Hyena devine mai indulgentă cu ei. Ni se explică ce înseamnă cu adevărat Octopussy și se face o delimitare clară între bine și rău. 

Dacă ar fi să compar primul roman cu cel din urmă, pot spune că ultimul a fost mult mai bun, stilul de scris s-a îmbunătățit atât de mult, iar personajele au fost conturate mult mai bine, devenind mult mai intrigante pentru roman.

Sfârșitul a fost puțin mind-fuck (și aici mă refer strict la ce se întâmplă cu familia Sugar și trecutul lui Gary), iar confesiunile personajelor mi s-au părut atât de triste și emoționante, imaginea de ansamblu fiind una plină de regret. Nu mă așteptam ca familia Sugar să fie cu adevărat o victimă și nici ca Hyena să ajungă să-și dea seama de caracterul toxic al celor din jurul ei. Este un roman complex, dar anumite exprimări mi s-au părut trase de păr (‘Leoaica mea’), multe idei mi s-au părut aranjate haotic (la un moment dat mi s-a părut că se sărea de la o idee la alta fără nicio tranziție), iar anumite părți ale romanului nu pot spune că m-au impresionat (confesiunea lui Candie și tot ce ținea de D.)

Cred că autoarea a pus mult mai mult ‘din ea’, iar chestia asta se vede și face din ‘Antidotul’ un roman bun.

Recomand!

Cartea poate fi comandată de AICI! Iar pe Cristina o puteți găsi pe blog și pe canalul ei de Yt.

Yuki

Cimitirul de Teleșpan: Recenzie

telespan-cimitirulMulțumesc Herg Benet pentru exemplar!

‘Cimitirul’ urmărește povestea lui Adrian, un homosexual de 33 de ani, ce își găsește un job în Londra ca administrator de cimitir. Adrian ajunge să ne prezinte diferite idei de-ale sale în decursul întâlnirilor sale cu diferiți clienți (mai mult sau mai puțin vii). Întâmplările pline de umor devin rețeta întregului roman. 

Părerea mea: 

Chiar înainte să mă apuc de recenzie am citit sinopsisul, iar chestia care mi-a plăcut cel mai mult a fost simplul fapt că Teleșpan nu se consideră autor, nu pentru că nu scrie ok, ci pentru că probabil consideră că un autor e mai mult decât o persoană ce a scris o carte!

Cartea asta m-a enervat. Mult. Mai ales la început. Dar de pe la pagina 150 a început să-mi placă. Cartea asta m-a făcut să râd continuu (chiar dacă erau glume despre morți și cimitire) și, în același timp, mi s-a părut extraordinar de tristă. 

”Un mort e un om ca toți oamenii, doar că nu mai trăiește.” (No shit, Sherlock!)

Adrian, personajul principal, conștientizează pe deplin că multe dintre dorințele sale sunt strâns legate de traumele din copilărie și face niște legături foarte interesante între acestea (rar întâlnești asemenea personaje, prefer să le spun personaje-terapeut). Acest personaj-terapeut e interesant prin simplul fapt că poate să facă corelații psihologice privindu-și trecutul și modul cum acționează în prezent. Asta mi s-a părut foarte interesant. Unul dintre lucrurile de care am fost cu adevărat fascinată în carte.

Cartea nu m-a impresionat în mod special; asta e o carte care, în cel mai bun caz, reușește să te facă să ai o revelație, iar în cel mai rău caz să te simți ofensat de obscenități și să blamezi Herg Benet de acum încolo. 

Personajele nu îți stârnesc interesul, iar evoluția personajelor nu aduce nimic special.

Am râs mult pe durata romanului, posibil să fie unul dintre singurele romane care să-mi fi stârnit o asemenea reacție. Sunt întâmplări de-a dreptul ilare și neașteptate. Este o carte foarte faină dacă vrei să te relaxezi, pot spune că am avut și o revelație pe parcursul cărții. Autorul a fost foarte deschis și a încercat să trateze o grămadă de subiecte (sex, bani, religie, dragoste). În ultimele zeci de pagini avem o discuție între un preot și Adrian, o discuție ce surprinde foarte clar părerea lui Adrian despre Dumnezeu, religie, biserică și preoți. 

”Mă cam cruceam, că n-am mai văzut pe nimeni care să admită în timpul înmormântării cuiva apropiat că decedatul ar putea în momentul ăla să ardă în Iad, nu să cânte cu îngerii. Mi-a trecut de multe ori prin cap treaba asta când auzeam: ‘Dumnezeu să-l odihnească!’. Și mă gândeam că ar trebui făcută o adăugire la urarea asta: ‘Dumnezeu să-l odihnească, dacă e cazul’.”

Are un stil foarte fain, e ușor de citit, se parcurge rapid și are un final foarte ciudățel. La final m-am simțit de parcă urmăream un film, am avut o stranie senzație de déjà vu, cu toate că sunt aproape sigură că nu am mai citit ceva asemănător.

O recomand celor care vor ceva relaxant, amuzant, care să-i destindă. 

Cartea poate fi comandată de aici!

Yuki

PS: Mă puteți găsi și pe Goodreads!

Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking: Recenzie

scurta-istorie-a-timpului_1_fullsizeMulțumesc Târgul cărții!

‘Scurtă istorie a timpului’ vorbește despre evoluția omului în raport cu timpul. Astfel, de la descoperirea particulelor elementare până la supoziția unui Big Crunch (Marea implozie), avem o imagine de ansamblu a teoriilor și supozițiilor astronomice formulate până acum.

Părerea mea:

Cred că cel mai bun lucru pe care îl capeți în urma lecturării unor asemenea cărți e modul în care ți se dezvoltă gândirea. Asemenea cărți sunt o provocare pentru omul neinițiat în astro-fizică, dar dornic să înțeleagă Universul în ansamblu. O provocare care îți stoarce nervii și îți stimulează simțurile. O provocare care merită, în cele din urmă.

Cel mai intrigant subiect mi s-a părut chiar percepția pe care o avem asupra timpului și modul de formare al atomilor. Stephen Hawking spune că sunt 3 sensuri ale timpului:

‘Primul este sensul termodinamic al timpului, direcția timpului în care dezordinea sau entropia crește.Apoi, există sensul psihologic al timpului. Aceasta este direcția în care noi simțim trecerea timpului, direcția în care ne reamintim trecutul,dar nu viitorul. În sfârșit, există un sens cosmologic al timpului. Acesta este direcția timpului în care universul se extinde, nu se contractă.’

Ideea cum că timpul merge spre dezordine (entropie) mi s-a părut o idee destul de interesantă, ajungând să mă întreb dacă nu cumva omul merge spre dezordine? De curând am citit un studiu ce făcea referire la entropie în raport cu gândirea umană. Puteți să citiți articolul aici.

BrainNeurons_web_1024.jpg

Am găsit informații interesante, care m-au făcut să înțeleg ce ipoteze stau la baza genezei Universului sau chiar a Big Chrunch-ului. Am găsit chiar și ipoteza cenzurii slabe, ipoteză ce stă la baza omului văzut doar ca observator, și nu părtaș la acțiune. Este reluată teoria inflaționistă, dar și problematica undelor și cea a multiuniversului. Pe cele din urmă s-a pus puțin accent, doar cât să se înțeleagă ideea de bază.

Stephen Hawking scrie ca nimeni altul atunci când vine vorba de protoni, electroni ș.a.m.d., dar atunci când vine vorba de propriile sale teorii privind găurile negre informația e ușor superficială, prinsă într-un amalgan de termeni ce induc cititorul în eroare. Mi s-au părut mult mai intens explicate teoriile ce fac referire la relativitate și timp în comparație cu teoriile emise chiar de Stephen Hawking. O altă problemă apare la explicarea graficelor (explicații groaznic de alambicate!)

1280px-m82_hst_acs_2006-14-a-large_web
Incredibila supernovă M82!

Unele idei pot spune că m-au prins mai mult ca altele, iar ultimele 50 de pagini au fost ca un western plin de acțiune (citite pe nerăsuflate!). Este accesibilă în majoritatea cazurilor, iar capitolele vorbesc progresiv despre o anumită temă (de la lucruri practice până în profunzime).

Dacă se merită? Cu siguranță!

O recomand celor care vor să înțeleagă pe îndelete formarea Universului și modul în care fizica guvernează lumea.

Multe alte cărți puteți găsi pe Târgul cărții!

Yuki

Razne de Emil Cioran: Recenzie

emil-cioran__razne__973-50-3845-8-785334234239Mulțumiri trimise către Libris, o librărie online cu numeroase cărți online.

Emil Cioran a fost un autor român, recunoscut pentru scriierile sale filosofice  în limba română și nu numai.

‘Razne’ ne oferă o nouă incursiune în mintea lui Cioran într-un mod cât se poate de intrusiv. Gândurile erodează mintea filosofului,sensul vieții este tot mai arid, iar depresia se descompune într-o ‘genialitate negativă a sinuciderii’.

Părerea mea:

Ajunsă la o a doua carte a lui Cioran încep, rând pe rând, să-i ‘savurez’ tot mai mult scrierile. Acest noian de gânduri haotice, dar perfect sintetizate exprimă incapabilitatea firii omului de a face ceva în fața finalității absolute a morții.

‘Creația și distrugerea sunt direcții diferite ale aceleiași substanțe ce se afirmă destrămându-se.’

Mitologic vorbind, tot acest ciclu al creației și distrugerii l-am putut asocia cu Zeii hinduismului; în hindusim avem 3 părți ale aceleiași monede, echilibrul jucând un rol important în închegarea creației și distrugerii. Brahma, Zeul creației, Vishnu, Zeul echilibrului și Shiva, Zeița disttrugerii, reprezintă un tot repetitiv, odată cu distrugere apare și purificarea, iar o lume nouă se formează.În roman avem lipsa unui echilibru și o moarte care nu poate aduce o resintetizare a sinelui.

O altă trimitere către mitologie o face chiar prezența Soarelui, reprezentată ca ultima șansă a depresivului de a vedea lumea, Soarele apare ca nostalgie și iluzie. Odată cu dispariția acestuia ajungem la un sfârșit (sau o Apocalipsă, cum vedem în multe mitologii).

‘Ultima nostalgie: a te duce la fund cu soarele’

În toată cartea am observat o finalitate continuă, perpetuă în fiecare gând, acțiune sau idee. Declinul nu apare treptat, ci este înfățișat în toate formele sale, de la început până la final. 

Am găsit câteva idei care m-au intrigat pe parcursul lecturării: ideea de suferință pentru ccf3f5002668440ec3d301300bcd24d6.jpgconștientizarea propriei fragilități și existențe și neutralizarea propriei noastre existențe prin moarte (și modul cum fiecare acțiune ne duce mai aproape de aceasta). 

Finalul a fost reliefat de ideea tematică a morții. Mai nuanțat, ultimul paragraf al textului ne vorbește despre renunțare și modul în care suntem legați de lucruri, viața fiind ‘(…) moartea zilnică a Convingerii’.

Un motiv principal pentru care continui să citesc Cioran este faptul că anumite idei și modul în care sunt afișate mi se par de-a dreptul interesante, ajungând să mă intrige mai devreme sau mai târziu. Un alt motiv este chiar stilul de scris. Cioran, pentru mine, a devenit ‘desertul’ de dinainte de culcare: câte 10 pagini citite și recitite pentru o aprofundare cât se poate de serioasă. Cioran a devenit un stimulent.

‘Tot ce nu are un accent de durere- o privire, o vorbă, o carte sau o voce- mă plictisește de moarte.’

Modul în care sunt explicate anumite acțiuni sau stări îți dă posibilitatea unei noi idei asupra unui lucru. Ar fi absurd să spun că am fost de acord cu tot ce a înșirat Cioran printre acele notițe pline de moarte și suferință. Ba chiar am fost surprinsă să văd discrepanța vizibilă dintre propriile mele idei și cele expuse de Cioran.

Cred că ‘Razne’ este genul de carte în ale cărei paragrafe trebuie să te regăsești pentru o înțelegere deplină. Am încercat să extrag doar ce m-a intereasat și, din acest motiv, probabil mi-a plăcut atât de mult; am lăsat totul la nivelul de ‘idee’ și nu de adevăr absolut.

În ultimul timp am citit câte ceva despre viața lui Cioran și cred că ‘Razne’ este o parte semnificativă din viața acestuia. Recomand cartea celor care iubesc filosofia și care sunt plăcuți impresionați de această duritate nativă a existențialismului.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki