True detective (2014-prezent)

True detective este o antologie americană care prezintă o serie de crime nerezolvate. Producția HBO a apărut în 2014, fiind creeată de către Nic Pizzolatto și poate fi încadrată în genurile: anthology, crime drama, detective, mystery. Până acum au apărut 2 sezoane, a câte 8 episoade fiecare și 60 de minute fiecare episod. 

Sezonul 1

54b1859f762133010840725ae95a40a3 (1).jpg

În 2012, detectivii Rust Cohle și Martin Hart sunt aduși împreună să revizuiască un caz încheiat în 1995. Cei doi sunt interogați separat și ajung să rememoreze moartea Dorei Lange și să deschidă răni demult închise. Odată cu derularea interogatoriului, fiecare dintre cei doi sunt trași înapoi într-o lume pe care au crezut că au lăsat-o cu mult în urmă și ajung să fie implicați din nou într-o serie de crime. 

Părerea mea: 

Impresionant, aș zice. De la primele dialoguri îți dădeai seama că asta e o etapă premergătoare la ceva cu adevărat imens. Povestea este incredibil de realistă, personajele sunt foarte palpabile, iar dialogurile par foarte naturale. Actorii s-au pus atât de bine în rolul unor personaje de toate-felurile încât tot serialul a prins o lumină nouă. Pe lângă toată complexitatea poveștii, am fost impresionată de complexitatea personajelor și de modul cum povestea se croia în jurul lor. Este unul dintre singurele producții în care mi s-a părut că absolut toți actorii au reușit pe deplin să se pună în pielea personajelor. 

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera întregului serial, modul cum am fost dusă înapoi în anul 1995 prin prisma amintirilor lui Rust și Martin, dar și modul în care cei doi evoluează, iar trecutul ajunge să se amestece cu prezentul. 

Avem foarte multe intervenții în care Rust explică anumite concepte de-ale sale cu privire la lumea din jur. Aici explorăm o serie de teme precum pesimismul filosofic și creștinismul. Rust este genul de personaj ce are niște idei adânc înrădăcinate în ceea ce privește pe credința, oamenii și existența. La polul opus, Martin pare a fi un personaj obișnuit cu o viață obișnuită, dar care trece prin propria sa dramă cu privire la familia sa. Astfel, consider că primul sezon din True detective a fost o lucrare de geniu ce a reușit să-mi invoce sentimentele unui crime-mystery de succes: interes, suspans și curiozitate.

Trailer: 

Sezonul 2

430894_mkt_pa_truedetective_s2_vince_po.jpg

Sezonul 2 începe cu perspectiva a 3 ofițeri de poliție ce ajung să investigheze moartea lui Ben Caspere, un om cu influență în orașul Vinci, și a cărui moarte pare cum nu se poate mai suspectă.În paralel, Frank Semyon împreună cu soția sa, Jordan, ajung să investigheze pe cont propriu după ce moartea lui Caspere îi aduce lui Frank un gol de 5 milioane de dolari.

Părerea mea:

Începutul celui de-al doilea sezon mi s-a părut slăbuț, chiar dezamăgitor. După primele 2 episoade m-am chiar gândit să renunț la toate intrigile și să mă apuc de altceva. Dar am decis să-i dau o șansă până la final și surpriză: serialul devine tot mai bun!

De această dată avem parte de mai multe persoanje principale, iar misterul cu privire la trecutul fiecărui personaj în parte a fost mult mai bine ascuns printre zecile de întâmplări neobișnuite. Complexitatea personajelor rămâne, chiar dacă la început mi s-a părut totul un haos ce nu aducea nimic nou; odată ce personajele noastre se întâlnesc ajungi să vezi fiecare ce tipologie reprezintă și ce rol va avea în serial.

Mi-a plăcut foarte mult sfârșitul celui de-al doilea sezon. Din anumite puncte de vedere mi s-a părut foarte bine ancorat în filosofie, personajele încep să povestească lucruri importante despre ele, iar povestea crimei lui Ben Caspere nici măcar nu mai este în prim-plan, personajele și evoluția lor este mult mai importantă pentru întregul serial. Un final cu multă încărcătură simbolică și care a reușit să mă facă să aștept un nou sezon.

Trailer: 

Păreri finale: 

Dacă aș da o notă serialului, True detective s-ar situa pe la 9/10. Începutul sezonului 2 este singurul lucru care nu mi-a plăcut, în rest am găsit niște personaje și dialoguri extraordinar de realiste și interesante. Îl recomand, mai ales celor care preferă serialele crime, drama, mystery. 

Yuki

Sherlock (2010- prezent)

ghd

GenCrime, Drama, Mystery

Minute per episod: 88

Număr episoade apărute: 9

Număr sezoane apărute: 3

Notă IMDb: 9.3/10

CreatoriMark Gatiss, Steven Moffat

DistribuțieBenedict Cumberbatch, Martin Freeman, Una Stubbs

Bazat pe cărțile scrise de către Sir Arthur Conan Doyle, Sherlock revine în sec. al XXI-lea  cu o serie de crime și atentate pe care trebuie să le c8c97c8f142694f4c42293f1e17c6f0frezolve. Acesta folosește ,,palatul minții”, o tehnică care-i permite să acceseze fiecare amintire pe care o deține; creierul său este ca un hard, stochează și șterge dacă e nevoie, accesează hardul și îl umple cu informații în fiecare minut. Dr. Watson îi devine camarad, iar antisocialul Sherlock începe să țină la acesta în momentele critice prin care aceștia trec.

Atenție: Dacă vreți să nu mai aveți o viață și să stați lipiți de ecranul computerului încontinuu atunci trebuie să vă uitați la acest serial!

“I’m not a psychopath, Anderson. I’m a high-functioning sociopath. Do your research.”

L-am descoperit pe Sherlock după mania mea obsesiv-compulsivă numită ‘Mr Robot’, l-am descoperit din întâmplare și îl știam doar de prin spusele mai multor oameni care-l recomandau. Am văzut că era scurt, așa că m-am apucat de el și l-am terminat în aceeași săptămână. 

Am fost contrariată de acest personaj misterios numit Sherlock și de readaptare, care este cu adevărat uluitoare și care se observă că a fost atent gândită.Serialul m-a făcut să vreau să citesc măcar o carte în care să apară Sherlock Holmes. Mi s-a părut interesantă readaptarea asta în care Sherlock este un antisocial, lipsit de confortul activităților ce par a fi obișnuite; mai pe scurt, acesta poate fi descris ca,,eternul plictisit”, care găsește în macabru, saracasm și nebunie tot ce are nevoie. Pare că pentru el crima este un deliciu care reușește să-l stimuleze.

“Brainy’s the new sexy”

M-au intrigat personajele, cred că am empatizat mai bine cu ele (de la Sherlock până la Jim Moriarty) față de alte seriale pe care le-am văzut până acum. Cred că Sherlock a ajuns să fie unul dintre personajele mele favorite prin simplul fapt că m-a uimit prin arta deducției, pe care acesta o deține din plin. Sherlock este genul acela de personaj antipatic, care juma’ din persoanele care-l cunosc îl urăsc cu desăvârșire, plictisit de viață în majoritatea timpului când nu are un caz interesant. Parcă și Jim Moriarty mi-a plăcut destul de mult, era genul maleficului inteligent, care inventează meseria de ‘criminal consultant’. Cred că ideea de a vedea că Sherlock are un egal a fost o confrunatre cu caracter incredibil. Moriarty pare chiar mai plictisit decât protagonist, cred că acesta este motivul pentru care mi-a plăcut mai mult: parcă crimele făcute din plictiseală și premeditate au cel mai bun gust.

39f9af76bd100df509b59aeb37f23447Dr. Watson a fost ok, la modul că eu mă prindeam înaintea lui de anumite faze, iar acesta se uita ca prostul la Sherlock când explica; Dr. Watson era doar personajul ăla pe care eu îl detest, genul: ,,Hai să fim prieteni Sherl, hai să punem criminalii pe fugă și să trăim într-o fericire iluzorie.” Bineînțeles, lucru însoțit de un zâmbet fad. Nu mi-a plăcut de Watson, nu are cum să-ți placă de un asemenea personaj când îl ai pe Sherlock.

Parcă pe mine m-au prins mai tare forțele malefice din serial, parcă personajele pozitive erau plicticoase sau consecvente…nu știu. M-a prins serialul ăsta și iubesc serialele psihologice, aș putea să mă uit numai la genul ăsta fără să mă plictisesc și să privesc totul ca un învățăcel din ăla ce aprobă încontinuu.

“Anderson, don’t talk out loud. You lower the IQ of the whole street.”

Antiteza dintre Dr. Watson și Sherlock (dintre omul simplu și geniul în investigații) aduce un plus serialului, este comparația prin care vedem ce are atât de special Sherlock și de ce reușește el, dintre toți oamenii, să rezolve niște cazuri care par imposibile. În puținele episoade avem parte și de dramă lacrimogenă (fără se pare că nu se poate) în care Watson iese cu mai multe tipe, toată lumea se întreabă dacă Sherlock e gay și multe altele. 

“Sentiment is a chemical defect found on the losing side”

Bineînțeles, în multe lucruri mi s-a părut să producătorii au dat rateu, adică Sherlock Holmes, maestrul în deducții care știe că lucrezi la brutărie din faptul că ai făină pe braț. Marele Sherlock Holmes care știe că ai o pisică pentru că a observat că ai păr de mâță pe picior. Iar exagerări au început să iasă la iveală undeva din sezonul 2 și care da, au fost destul de multe (nu o să dau exemple, ca să nu existe spoilere).

b0a1abdfa74fdd090eac712f8755be94

Jocul actoricesc a fost unul foarte bun, fără el nu cred că ar fi fost un serial pe atât de reușit; cred că jocul actoricesc a reușit să mă facă să văd serialul într-o altă umbră (mai bună, în caz că se poate măsura un serial în termeni de ‘bun’ sau ‘rău’). Scenariul a fost ok, dar nu știu a cui a fost vina pentru micile scăpări ce nu caracterizau un Sherlock nici pe departe. 

Cred că ar fi o idee bună să vă uitați la serial, doar așa vă puteți face o părere clară: eu i-aș da o notă de 7/10, care pentru mine înseamnă extrem de mult; nu știu pentru voi cât înseamnă asta. Cred doar că ar trebui să vă uitați, nu vă veți pierde timpul, chiar cred că v-ar plăcea. 

Trailer:

Yuki

Mr. Robot: de prin seriale adunate

Neaţa devoratori de seriale! Astăzi blogul împlineşte 3 ani de activitate şi vin să diversific şi mai mult rubricile printr-un serial. De obicei nu urmăresc seriale, mi se par lungi sau lipsite de consistenţă majoritatea. Nu pot urmări un serial cu 11 sezoane şi de aceea atunci când vine vorba de a alege între film şi serial voi alege întotdeauna filmul. Cu toate acestea am urmărit câteva seriale care mi-au plăcut foarte mult. Astăzi am decis să vă vorbesc despre serialul meu preferat pe care l-am terminat săptămâna trecută, este vorba de ,,Mr. Robot”, creat de Sam Esmail.

as

Poveste îl urmăreşte pe Elliot, un hacker ce suferă de anxietate socială şi depresie. Acesta este recrutat de o companie secretă intitulată ,,Mr.Robot” ce e gata să aducă anarhia în întreaga lume. ,,Mr. Robot” are ca singur plan distrugerea companiei pe care Elliot este plătit să o protejeze, companie care i-a omorât tatăl. Atunci Elliot are de făcut o alegere uriaşă între distrugerea economiei la nivel global sau lăsarea uneia dintre cele mai periculoase corporaţii la mila destinului. 

O să încep prin a vă spune că prestaţia actorilor a fost demnă, a fost una profesională. Cu toate că majoritatea actorilor au jucat înainte în 2-3 distribuţii se vede de la o milă că au fost atent selectaţi. Elliot, interpretat de către Rami Malek, joacă absolut excepţional: de la momentele în care este drogat până la atitudinea de hacker ce este pe cale să distrugă o întreagă companie. 

tumblr_nqi9nyKTI51smkw97o2_400

Scenariul, băi oameni buni, aici vorbim de un mix între o dramă psihologică a unui depresiv şi manipularea ce există la nivel global. Vorbim de droguri,crime morbide, abuz de putere, oameni de afaceri ce dincolo de feţe sunt manipularea în persoană, de viciile care ne dictează conştiinţa şi de corupţie. Având în vedere cât de bine au jucat actorii pot spune că personajele s-au mulat cu precizie după scenariu şi povestea în sine. Mi-a plăcut că a fost vorba de mai mult decât putem vedea, că avem şi o parte tehnică de hacking care e structurată foarte bine şi că avem, în acleaşi timp, şi o parte absolut genială în care acest Elliot îşi pune întrebări existenţiale. 

robot3

Pe lângă Elliot, am fost încîntată de prestaţia lui Martin Wallström din serial, care l-a interpretat pe Tyrell. Acest personaj reprezintă tipul omului ce manipulează şi distruge prin simplul fapt că deţine putere ce vine din diversele sale şiretlicuri. Mi-a plăcut încrederea pe care o deborda în faţa altora, genul ăla de încredere ce poate distruge oamenii din jurul său, genul ăla de încredere care exprimă inteligenţă şi viclenie. 

TyrellWellick

Cred că am fost atrasă de serial prin dialogurile interioare purtate de către Elliot, acesta vorbind direct cu o persoană imaginară şi punându-şi în ,,imaginar” încrederea. De obicei, urmăresc un film sau un serial după un tipar, îmi plac cele alambicate, care ţes în jurul lor o aură de boală psihică şi care vorbesc despre depravare, plusul pe care-l iubesc şi care-l găsesc mereu ca fiind încântător este acel dialog pe care celelalte personaje nu-l percep. Dialogul omului depresiv sau al geniului. Mă atrage pentru că denotă o aură de om ,,neînţeles”, dar în adevăratul sens al cuvântului. 

A ajuns să fie serialul meu preferat după ce mi-am dat seama că vibrez odată cu stările diferselor personaje şi mă regăsesc în comportamentul lor, de multe ori auto-distructiv. 

Până acum a apărut un singur sezon, care are doar 10 episoade. Eu zic că oricâte seriale aţi avea pe lista de aşteptare ar merita să vă uitaţi la acesta, nu de alta, dar acum sufăr de tortura omului ce trebuie să aştepte până în iunie 2016 până la apariţia sezonului 2. Ar fi drăguţ să fim camarazi de suferinţă în aşteptarea unui nou sezon.

Vă aştept părerile!

Yuki