Aliata vraciului (#9) de Joseph Delaney: Recenzie

aliata-vraciului-eu-sunt-grimalkin-cronicile-wardstone-vol-9_1_fullsize.jpgMulțumesc editura Corint pentru volum!

*Această recenzie poate conține spoilere având în vedere că face parte dintr-o serie!*

În al 9-lea volum din seria ‘Cronicile din Wardstone’ acțiunea ne este relatată prin perspectiva vrăjitoarei Grimalkin, cea mai mare asasină a clanului Malkin. Grimalkin are scopul de a păzi capul Diavolului cu prețul vieții, timp ân care Slujitorii Diavolului ajung să se antreneze într-o luptă pe viață și pe moarte pentru a recupera capul stăpânului lor.

Slujitorii Diavolului decid- cu ajutorul magiei negre- să creeze un kretch. Un kretch este o ființă cu o putere nebănuită și cu o forță incredibilă a cărui unic țel este acela de a o nimici pe Grimalkin. Va reuși aceasta să-și salveze pielea și să-și ducă misiunea la bun sfârșit?

Părerea mea:

După aproximativ 4 ani am reușit să mă reapuc de seria lui Joseph Delaney. M-am oprit dintr-un motiv destul de simplu: am decis să aștept până vor fi traduse mai multe volume. Între timp, cei de la Corint, au  tradus și volumul de față și volumele 10, 11 din serie. Este una dintre puținele serii care mi-au plăcut. 

‘Cronicile din Wardstone’ sunt un obicei, o plăcere. Surpriza a fost faptul că după 4 ani seria asta rămâne la fel de genială ca la început. Acum lucurile mi s-au părut mult mai previzibile, iar sentimentul predominant a fost unul de déjà vu. Nu este un lucru neapărat rău, dar dacă citești consecutiv toate cărțile lui Joseph Delaney e foarte posibil să te plictisească la un moment dat.

Caracteristica de bază a seriei este complexitatea, există atât de multă mitologie în spatele fiecărui personaj! Îmi place să le văd cum evoluează și se desprind de prejudecăți rând pe rând. Sunt curioasă cu privire la direcția în care se îndreaptă seria!

Pentru prima dată avem perspectiva vrăjitoarei Grimalkin, lucru care poate părea ciudat la început. Grimalkin ajunge să povestească pe parcursul romanului modul în care a ajuns ea vrăjitoarea asasină a clanului Malkin, cum l-a înfruntat pentru prima dată pe Diavol și cum a ajuns să aibe o învoială cu ucenicul vraciului, Tom Ward. 

Grimalkin ajunge să fie personajul meu preferat în urma aventurii sale. Aceasta vorbește despre onoare și demnitate, un lucru destul de rar întâlnit în cărți. Cred că putem învăța destul de multe de la Tom Ward și Grimalkin, lucruri pe care ajung să le observ abia acum. Nu cred că este doar o luptă bine-rău, ci o întreagă relatare despre curaj și voință. 

Stilul de scris curge, iar acțiunea te ține în priză constant. Întâlnim câteva personaje noi, vedem cum Grimalkin ajunge să apeleze la ajutorul său, dar ne reîntâlnim și cu cele mai vechi: Diavolul, vrăjitoarele Lamia, Alice etc.

Este una dintre seriile pe care le recomand, care chiar și după 4 ani a rămas la fel de bună pentru mine! 

În altă ordine de idei, în perioada 1-8 Martie, cei de la editura Corint au niște reduceri foarte faine la cărți romantice. Aruncați o privire!

Timeline cover Luna iubirii set 1-2.jpg

Yuki

#literatura de ieri VS #literatura de astăzi

Târgul cărții m-a provocat să vorbesc despre #literatura de ieri VS #literatura de astăzi!

banner-v4.jpg

  Am primit provocarea cu interes, adesea multe dintre postările de acest gen ajung să critice noutatea literară în favoarea cărților de căpătâi din literatură (clasici în special) sau chiar invers.Eu sunt prinsă undeva la mijloc în această discuție. Citesc literatură veche, dar și actuală. Diferențe sunt. Dar pentru mine ideea de bază este cea care contează: să fie scrisă cu pasiune. Atâta timp cât cărțulia aia are ceva din autor, reușește să te miște până în străfunduri, aduce o idee revoluționară sau chiar străbate ’’meleagurile’’ psihicului uman pentru mine este o carte aproape de perfecțiune. 

Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi?

Da și nu. Timpul are un cuvânt decisiv pentru mine în lecturarea unei cărți. Da, cărțile vechi au trecut poate prin secole și au rămas încă îndrăgite de cititori. Asta cred că spune foarte multe despre o carte. Spune foarte multe despre calitatea ei și cât de pur a putut să fie scrisă încât să rămână undeva în top.

Pe de altă parte, nu toate cărțile vechi putem spune că sunt calitativ mai bune. Unele, din punctul meu de vedere, mi se par de-a dreptul stupide. Unele cărți apărute în ultimii 3 ani mi se par de-a dreptul geniale.

Timpul are un cuvânt de spus, dar calitatea cărții primează peste orice.

Se scria mai bine pe vremuri?

Nu neapărat. Curente literare s-au născut și au murit în ultimele secole; constrângeriile societății au mai slăbit, iar în momentul actual nu mai există o cenzură bine definită în scris. Asta are, ca orice lucru, avantajele și dezavantagele ei. Se scria mai compact, domeniile erau mai restrânse și, cred eu, era mult mai greu să fii publicat. Scrisul din zilele noastre aduce noutate și niște perspective noi, care nu cred că dăunează literaturii contemporane.

Marii scriitori de ieri sunt mai prejos decât marii scriitori de astăzi?

Nu, sunt scriitori buni atât în timpurile noastre, dar și în trecut.

Timpul este cel ce dă valoare cărților?

Relativ, timpul are un cuvânt de spus bine definit. Dar asta nu poate să pună în umbră cărțile contemporane. Fiecare perioadă are cărțile sale definitorii și autorii săi geniali. Din fiecare perioadă cred că pot rămâne autori care să dăinuie peste timp.

Rândurile scrise în urmă cu decenii sunt mai valoroase decât cele scrise recent?

Multe rânduri scrise acum câteva decenii mi se par mai mult decât actuale. Rândurile scrise acum ajung, de multe ori, să aducă cititorului un confort iluzoriu. Suntem într-o perioadă în care cititorul vrea să fie mângâiat de o carte, să i se spună că el e cel mai tare și că poate face orice cu viața lui; prea puțini cititori mai vor să fie mișcați, intrigați de idei, să se simtă rupți după o lectură și să mediteze zile întregi asupra unei singure idei. Literatura trebuie să distrugă cititorul.

Pot fi comparați scriitorii de astăzi cu cei de ieri?

 Este destul de greu să compari doi autori care au trăit în perioade și medii diferite. Fiecare aduce literaturii ‘ceva’, restul ține de subiectivitatea cititorului.

Ce părere aveți? Se poate compara literatura de azi cu literatura de ieri?

Yuki

Credința biologiei și biologia credinței de Robert Pollack

credinta-biologiei-si-biologia-credintei-ordine-sens-si-liber-arbitru-in-stiintele-medicale-moderne_1_fullsize.jpgMulțumesc Târgul cărții pentru volum!

O non-ficțiune ce prezintă legătura credință-știință și care aduce în discuție niște subiecte cât se poate de actuale: necesitatea existenței unei etici în genetică, eficacitatea psihosomaticii, viitorul speciei umane și sensul vieții.

Robert Pollack ne explică simplu cum religia poate influența omul de știință, dar și cum etica este un lucru de care avem neapărată nevoie în contextul cercetării genetice.

Părerea mea:

Îmi este destul de greu să fac recenzia unei cărți de non-ficțiune. De multe ori mă văd în imposibilitatea de a găsi niște criterii care să argumenteze punctajul unei cărți de non-ficțiune.

În primă fază, mi se pare incredibil de bine explicată. Nu trebuie să deții niște cunoștiințe anterioare cu privire la genetică sau un anume cult. Robert Pollack stârnește interesul prin textul bine documentat și care abundă de explicații.

Înainte de a lectura romanul vedeam genetica ca pe un domeniu neinteresant, dar după am ajuns să înțeleg cât de mult contează și cât de multe lucruri poate schimba această știință.Asta m-a fascinat cu adevărat, faptul că suntem într-o perioadă a istoriei în care avem puterea de a eradica o boală încă din stadiul de embrion. Bineînțeles, acest lucru este precedat de numeroase experimente ce aduc întrebarea: Cât este de etic ca întreaga viață a unei persoane să fie doar un experiment? Cât este de etic ca acea persoană să nu aibe liber-arbitru în favoarea unei ample descoperiri?

‘Caracteristica nenaturală a medicinei- pe care o împarte cu alte seturi de meme simbiotice care lucrează împortiva selecției naturale, precum unele ritualuri religioase- rezidă în insistența asupra importanței esențiale a durerii și suferinței persoanei.’

Ni se prezintă pe scurt și importanța psihosomaticii și cel mai cunoscut efect: efectul placebo! Practic ni se arată cum mintea și trupul sunt într-o puternică conexiune, iar tot ceea ce influențează psihicul va influența și funcționarea noastră biologică într-o anumită măsură.

Explicația cu privire la ADN este destul de simplă: practic tot ceea ce reprezintă ADN-ul nostru în acest punct nu este nimic altceva mai mult decât niște erori cumulate în timp. Autorul ne povestește și cum evreii percep toată această problemă cu privire la etica din genetică și cât de mult contează pentru ei liberul-arbitru.

‘În termenii mecanismelor evoluției care funcționează prin mutații, fiecare dintre noi este în mod absolut un experiment genetic care se încheie odată cu moartea.’

Mi-a plăcut modul în care a fost structurată informația: în primă fază se vorbește despre legătura religie-știință și toate similitudinile dintre cele două, în a doua parte (intitulat și ‘Sensul este în ordine’) ni se explică partea de genetică și importanța unor descoperiri ce țin de modificările unor gene, ca în ultima parte (‘Știința unei singure vieți’) să ni se arate creșterea demografică a evreilor în anumite perioade ale istoriei și ce înseamnă efectul fondatorului. 

Cartea asta m-a impresionat, m-a impresionat să citesc despre toate aceste erori ADN și să văd câtă legătură există între credință și știință. Cel mai important cred că a fost finalul, care a avut un impact major asupra viziunii mele legate de genetică și cercetare.

O recomand celor care sunt interesați de genetică, credință și etica unui experiment. 

Cartea o puteți comanda de AICI.

Yuki

True detective (2014-prezent)

True detective este o antologie americană care prezintă o serie de crime nerezolvate. Producția HBO a apărut în 2014, fiind creeată de către Nic Pizzolatto și poate fi încadrată în genurile: anthology, crime drama, detective, mystery. Până acum au apărut 2 sezoane, a câte 8 episoade fiecare și 60 de minute fiecare episod. 

Sezonul 1

54b1859f762133010840725ae95a40a3 (1).jpg

În 2012, detectivii Rust Cohle și Martin Hart sunt aduși împreună să revizuiască un caz încheiat în 1995. Cei doi sunt interogați separat și ajung să rememoreze moartea Dorei Lange și să deschidă răni demult închise. Odată cu derularea interogatoriului, fiecare dintre cei doi sunt trași înapoi într-o lume pe care au crezut că au lăsat-o cu mult în urmă și ajung să fie implicați din nou într-o serie de crime. 

Părerea mea: 

Impresionant, aș zice. De la primele dialoguri îți dădeai seama că asta e o etapă premergătoare la ceva cu adevărat imens. Povestea este incredibil de realistă, personajele sunt foarte palpabile, iar dialogurile par foarte naturale. Actorii s-au pus atât de bine în rolul unor personaje de toate-felurile încât tot serialul a prins o lumină nouă. Pe lângă toată complexitatea poveștii, am fost impresionată de complexitatea personajelor și de modul cum povestea se croia în jurul lor. Este unul dintre singurele producții în care mi s-a părut că absolut toți actorii au reușit pe deplin să se pună în pielea personajelor. 

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera întregului serial, modul cum am fost dusă înapoi în anul 1995 prin prisma amintirilor lui Rust și Martin, dar și modul în care cei doi evoluează, iar trecutul ajunge să se amestece cu prezentul. 

Avem foarte multe intervenții în care Rust explică anumite concepte de-ale sale cu privire la lumea din jur. Aici explorăm o serie de teme precum pesimismul filosofic și creștinismul. Rust este genul de personaj ce are niște idei adânc înrădăcinate în ceea ce privește pe credința, oamenii și existența. La polul opus, Martin pare a fi un personaj obișnuit cu o viață obișnuită, dar care trece prin propria sa dramă cu privire la familia sa. Astfel, consider că primul sezon din True detective a fost o lucrare de geniu ce a reușit să-mi invoce sentimentele unui crime-mystery de succes: interes, suspans și curiozitate.

Trailer: 

Sezonul 2

430894_mkt_pa_truedetective_s2_vince_po.jpg

Sezonul 2 începe cu perspectiva a 3 ofițeri de poliție ce ajung să investigheze moartea lui Ben Caspere, un om cu influență în orașul Vinci, și a cărui moarte pare cum nu se poate mai suspectă.În paralel, Frank Semyon împreună cu soția sa, Jordan, ajung să investigheze pe cont propriu după ce moartea lui Caspere îi aduce lui Frank un gol de 5 milioane de dolari.

Părerea mea:

Începutul celui de-al doilea sezon mi s-a părut slăbuț, chiar dezamăgitor. După primele 2 episoade m-am chiar gândit să renunț la toate intrigile și să mă apuc de altceva. Dar am decis să-i dau o șansă până la final și surpriză: serialul devine tot mai bun!

De această dată avem parte de mai multe persoanje principale, iar misterul cu privire la trecutul fiecărui personaj în parte a fost mult mai bine ascuns printre zecile de întâmplări neobișnuite. Complexitatea personajelor rămâne, chiar dacă la început mi s-a părut totul un haos ce nu aducea nimic nou; odată ce personajele noastre se întâlnesc ajungi să vezi fiecare ce tipologie reprezintă și ce rol va avea în serial.

Mi-a plăcut foarte mult sfârșitul celui de-al doilea sezon. Din anumite puncte de vedere mi s-a părut foarte bine ancorat în filosofie, personajele încep să povestească lucruri importante despre ele, iar povestea crimei lui Ben Caspere nici măcar nu mai este în prim-plan, personajele și evoluția lor este mult mai importantă pentru întregul serial. Un final cu multă încărcătură simbolică și care a reușit să mă facă să aștept un nou sezon.

Trailer: 

Păreri finale: 

Dacă aș da o notă serialului, True detective s-ar situa pe la 9/10. Începutul sezonului 2 este singurul lucru care nu mi-a plăcut, în rest am găsit niște personaje și dialoguri extraordinar de realiste și interesante. Îl recomand, mai ales celor care preferă serialele crime, drama, mystery. 

Yuki

Bitis caudalis #2

Prima parte: aici.

Se făcea că eram în țara șerpilor de pe continentul șerpilor. Era o lume a șerpilor, unde toți se unduiau hipnotizați după flash flash flash. Unduirea lor mânca bucăți din mine. Erau cu toții în bucăți albastre, verzi, roșii. Dar toți se făceau albi la flash flash flash. Toți ajungeau să miroasă a incendiu după bere. Și se descompuneau atât de frumos în flash flash flash. Și erau dulci ca siropul de tuse. 

I-am mințit că-mi plăceau trenurile. Preferam focul și șerpii. Șerpii cum ardeau și mușcau din flash-uri. Arde-i. Aruncă cu benzină și dă foc. Și stai printre ei în timp ce te mușcă cu sânge.Să ardă cu tine, să te crucifice în mușcături, să-ți ia toată amorțeala. Să te prindă de buza inferioară într-o încleștare de-a regelui bitis caudalis. Și să-ți ia totul în flash flash flash. O singură contracție înainte de semi-șarpe. Culminând cu lipotimie.

Yuki

Portocala mecanică de Anthony Burgess: Recenzie

anthony-burgess-portocala-mecanica-humanitas-2007-a-721560-510x510.jpgMulțumesc Târgul cărții pentru exemplar!

Povestea îl urmărește pe Alex, un tânăr de 15 ani ce își petrece serile în baruri bând cocktail-uri moloko, ca mai apoi să facă o serie de fărădelegi. Violuri, violență, lupte stradale, jafuri: toate acestea sunt elementele principale ale romanului ‘Portocala mecanică’.

Aflat în impas, în urma trădării din partea găștii sale, Alex ajunge în închisoare, loc unde acesta va fi primul om pe care se va studia o nouă tehnică menită să înlăture impulsurile violente și să reducă criminalitatea.

‘Portocala mecanică’ este un simbol al romanului, simbol ce reprezintă instinctul uman de a nu putea fi ‘mecanizat’ după o serie de legi. Putem noi să distrugem aceste impulsuri din naștere și să devenim, în cele din urmă, o portocală mecanică?

‘Încercarea de a impune omului, o creatură evolutivă și capabilă de tandrețe, capabilă să culeagă stropii de pe buzele bărboase ale Domnului la Judecata de Apoi, încercarea de a impune, zic, legi și condiții potrivite unei creații mecanice, iată împotriva a ce ridic eu condeiul meu ca o spadă’. 

Părerea mea:

Romanul aduce un început extraordinar de promițător și interesant. Personajul principal este incredibil de bine conturat prin limbaj și acțiuni.

Coperta m-a intrigat inițial (crezând că toate desenele sunt puse la nimereală), pe când fiecare imagine este o reprezentare a momentelor importante din roman (portocala, Beethoven și pistolul).M-a șocat puțin limbajul la început, mi s-a părut greoi, ca în timp să-mi dau seama că este argoul personajelor și are strict rolul de a contura clasa socială din care fiecare personaj făcea parte.

Cartea în sine tratează un subiect destul de delicat: omul este văzut ca o mașinărie ale cărei greșeli trebuie corectate. Mi s-a părut interesantă ideea prin care omul este folosit ca unealtă în jocuri politice, iar victimele trebuie să suporte consecințele.Lucru care este cât se poate de actual chiar și după mai bine de 50 de ani de la publicarea cărții.

EMGN-Things-You-Wont-Get-Right-The-First-Time-5.gif

Am fost plăcut surprinsă pe durata cărții de ambianță, dar ultimele 50 de pagini mi s-au părut ‘în plus’, de parcă toată cartea mergea pe o idee, iar în ultimele 50 de pagini autorul se răzgândește și vrea să arate în ultimă instanță care-i faza cu ‘acea portocală mecanică’. Pot spune că am rămas dezamăgită pe final, ideea de bază a fost absolut incredibilă, iar personajele geniale; totuși, firul narativ mi se pare că nu ajunge nicăieri, doar tindea să ne demonstreze capacitatea firii umane de a-și depăși limitele.

Am auzit de ‘Portocala mecanică’ într-o carte de astronomie și mi se păruse interesantă ideea prin care se trasase o limită între o metodă de tortură din sec 15 (water cure) și cartea de față. Asta m-a atras în primă instanță, apoi au fost câteva recenzii pozitive citite și, în cele din urmă, interesul pe care mi l-a stârnit modul în care Alex trebuia să se ‘mecanizeze’ pentru a ajunge să corespundă societății. În carte se mai pune problema mecanizării propriilor impulsuri umane fără a-ți da consimțământul, rezultând într-un individ ce este acceptat din punct de vedere social, dar care nu dispune de o opinie proprie. ‘Portocala mecanică’ rămâne la ideea de clonare în masă sau la dorința lăuntrică de a te integra în societate și a dispune de libertate?

Aștept să văd filmul din 1971, sunt foarte curioasă cum a fost pusă în scenă o asemenea idee.Am văzut că Anthony Burgess are destul de multe romane publicate, iar o parte din ele sunt traduse și în română. Posibil să mă reîntorc să mai citesc o carte scrisă de el cândva.

Lăsați-mi părerile voastre în comentarii!

Multe alte cărți puteți comanda de pe site-ul Târgul cărții!

Yuki

Anime-uri promițătoare pentru 2017!

M-am gândit să fac un articol în care să vă spun care sunt anime-urile ce mi s-au părut promițătoare pentru anul 2017!

82890lYoujo Senki

English: Saga of Tanya the Evil

Premieră: Iarnă 2017

Genres: Military, Magic

Duration: 24 min.

Rating: R – 17+ (violence & profanity)

A apărut doar primul episod până acum, dar plot-ul mi s-a părut mai mult decât interesant. Este vorba despre o fetiță ce conduce un întreg batalion într-un război. Numele ei este Tanya Degurechaff, iar în realitate este unul dintre cei mai mari oameni de afaceri, reîncarnat într-o fetiță după ce a supărat un Zeu.În curând, Tanya va ajunge una dintre cele mai periculoase persoane în fața armatei imperiale.

82965.jpg

Sakurada Reset

English: Sagrada Reset

Premieră: Primăvară 2017

Genres: Mystery, Super Power, Supernatural, School
Aproape jumătate din populația orașului Sakurada posedă o putere unică. Aceste puteri pot ajunge de la a intra în mintea unei pisici până la a duce întreaga lume înapoi în timp. Asai Kei și Haruki Misora lucrează pentru ‘Kanrikyoku’, un grup care se ocupă cu controlarea acestor puteri. Misora are puterea de a reseta lumea cu 3 zile în urmă, ceea ce înseamnă că tot ce s-a întâmplat în acele 3 zile se poate să nu fi existat vreodată. La polul opus, Kei are puterea de a a-și aminti acele 3 zile de care nimeni altcineva nu-și poate aduce aminte. Împreună trebuie să rezolve misiunile pe care le primesc, formând totodată echipa perfectă.

83314.jpgDIVE!!

Premieră: Vara 2017

Genres: Comedy, Sports

Duration: 20 min.
Seria se învârte în jurul a Mizuki Diving Club (MDC), un club pe cale să se închidă în urma unor probleme financiare. Noul antrenor al echipei insistă ca acesta să mai rămână deschis cu o singură condiție: ca unul dintre membrii echipei să participe anul viitor la Jocurile Olimpice.

79036.jpg

Gin no Guardian

English: The Silver Guardian

Premieră: 2017 ??
Genres: Adventure, Fantasy
Shuiyin este un maestru al jocurilor, lucru știut doar de colegul său de clasă Lu Lian. Într-o zi Shuiyin primește un joc de la colegul său Lu Lian pentru o întrecere online.  Când Shuiyin este nerăbdător pentru a-și primi jocul, Lu Lian este răpit. Shuiyin reușește să ajungă în lumea jocului, fără o șansă de a scăpa de acolo, găsind în acea lume o bătălie între două tabere ce se luptă pentru puterea zeilor.
Ăstea sunt cele care mi-au atras atenția în mod special. Sursă: myanimelist.net
Yuki 

 

Ferma animalelor de George Orwell: Recenzie

376683.jpg*An nou fericit!*

Mulțumesc Libris pentru exemplar! Libris este o librărie online cu numeroase cărți online, de unde vă puteți comanda cărți sf&fantasy scrise de George Orwell și nu numai.

‘Ferma animalelor’ este o satiră fină adusă comunismului și vieții politice.

În urma unui revolte la Ferma ‘Conacul’, animalele pun stăpânire pe întreaga proprietate și decid să-și întocmească propriile reguli aducând cu ele un nou mod de guvernare: animalismul. După ce proprietarii sunt goniți de către animalele lor, porcii devin stăpânii fermei, promițând numeroase schimbări în viața celorlalte animale: de la mai puțină muncă și zile libere până la confortul unei ferme mai ‘bune’.

Părerea mea:

Am decis să fac o recenzie cărții ‘Ferma animalelor’ după câteva zile de la lecturarea acesteia. O să încep prin a spune clar că această carte este una dintre preferatele mele (din toate timpurile). George Orwell conturează un întreg nou Univers în care animalele ajung să descrie un guvern comunist. Începutul nuvelei ne arată nemulțumirea animalelor privind comportamentul uman, lucru rezolvat de o revoltă în urmă căreia animalele rămân stăpâne pe întreaga fermă. Odată ce animalele inteligente (porcii) ajung să fie conștiente de propria lor putere, haosul se dezlănțuie într-o încercarea puternică a porcilor de a-și dezvolta ferma cât se poate de mult. Pe toată durata cărții putem observa transformarea animalelor; lăcomia, șiretlicurile și cruzimea fiind elementele ce ne însoțesc pe toată durata lecturii.

Porcul șef, Napoleon, este un reprezentant al cruzimii și ipocriziei umane. Sunt folosite anumite tehnici de manipulare, asta mi-a amintit foarte tare de Gaslight (1944), un film în care soțul încearcă să-și manipuleze soția făcând-o să creadă că este nebună. În ‘Ferma animalelor’ cred că este vorba mai mult de o manipulare ce ține strict de încercarea porcilor de a le arăta animalelor că valorile promovate anterior erau greșite sau chiar că nu au existat vreodată. Aici avem și instaurarea terorii și a fricii în rândul animalelor, lucru specific comunismului.

maxresdefault.jpg
Animal Farm (1954)

Stilul de scris este simplist, iar această nuvelă se citește cum nu se poate mai repede. Mi s-a părut o nuvelă atent scris, avem nenumărate personaje, iar trăsăturile animalelor sunt foarte bine definite.

Nu cred că este genul de carte la care ajungi să te atașezi de personaje, poate să te atașezi de stilul fain al lui Orwell sau de ideile lui. Satira fină și exprimată cât se poate de elegant este cea mai interesantă parte a întregii cărți.

Sfârșitul în sine cred că ne-a arătat, prin acel tablou final, o parte din ceea ce reprezintă natura umană. Am iubit sfârșitul, cred că a fost cel mai potrivit pentru o asemenea satiră. Mă întreb dacă Orwell a ales porcii ca lideri din dorința de a insulta cât se poate de mult conducătorii comuniști. Cine știe?!

 Recomand tuturor!

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Antidotul de Cristina Boncea: Recenzie

coperta-antidotulMulțumesc Cristina pentru exemplar!

Ultimul volum al trilogiei Octopussy o urmărește pe Hyena și regretul ce o însoțește odată cu moartea surorii sale. Aceasta ajunge să ne povestească relația ei cu doi tipi, Alek și David, dar și sentimentul de dragoste pe care îl are pentru un anumit verișor D.

De asemenea, ni se explică mai în detaliu ce reprezintă boala Octopussy pentru familia Sugar, dar și moartea lui Becks.

Părerea mea: 

Așa cum mi-a spus și Cristina, ‘Antidotul’ este o carte tip-jurnal, în care-pe lângă acțiunea propriu zisă ce se învârte în jurul Hyenei- avem parte și de gândurile și percepțile pe care le are asupra lumii. Aici mi-am dat seama cu adevărat cât de mult a evoluat autoarea de la primul la ultimul roman. Ce-i drept nu am citit volumul 2, dar asta nu m-a împiedicat să nu am o lectură plăcută a ultimului volum din serie. Este clar că personajele evoluează, Hyena are deja 17, respectiv 18 ani și are deja o viziune asupra lucrurilor din jurul ei. Parcă toate personajele au devenit peste noapte mai interesante, ni se explică acțiunile lui Gary, Candie și unchiului Phil, iar până și Hyena devine mai indulgentă cu ei. Ni se explică ce înseamnă cu adevărat Octopussy și se face o delimitare clară între bine și rău. 

Dacă ar fi să compar primul roman cu cel din urmă, pot spune că ultimul a fost mult mai bun, stilul de scris s-a îmbunătățit atât de mult, iar personajele au fost conturate mult mai bine, devenind mult mai intrigante pentru roman.

Sfârșitul a fost puțin mind-fuck (și aici mă refer strict la ce se întâmplă cu familia Sugar și trecutul lui Gary), iar confesiunile personajelor mi s-au părut atât de triste și emoționante, imaginea de ansamblu fiind una plină de regret. Nu mă așteptam ca familia Sugar să fie cu adevărat o victimă și nici ca Hyena să ajungă să-și dea seama de caracterul toxic al celor din jurul ei. Este un roman complex, dar anumite exprimări mi s-au părut trase de păr (‘Leoaica mea’), multe idei mi s-au părut aranjate haotic (la un moment dat mi s-a părut că se sărea de la o idee la alta fără nicio tranziție), iar anumite părți ale romanului nu pot spune că m-au impresionat (confesiunea lui Candie și tot ce ținea de D.)

Cred că autoarea a pus mult mai mult ‘din ea’, iar chestia asta se vede și face din ‘Antidotul’ un roman bun.

Recomand!

Cartea poate fi comandată de AICI! Iar pe Cristina o puteți găsi pe blog și pe canalul ei de Yt.

Yuki