Vocile vikingilor de Voicu Bugariu

0_2180.jpg

Publicată în 2013 la editura Nemira în colecția Nautilius, Vocile vikingilor adună povestiri scrise de Voicu Bugariu. Cartea este formată din două părți: prima este compusă din povestiri mici (intitulată Vocile vikingilor), iar cea de-a doua dintr-o singură povestire de dimensiuni mai mari (Sfera).

Din prima parte m-a impresionat Pasiune dispărând, o altfel de povestire sf în care protagonistul observă cu stupoare cum incertitudinile sale cu privire la iubirea pe care i-o poartă unei femei duc la dispariția acesteia. Mi s-a părut interesantă chiar partea asta de psihologie sfistă, mai ales că stilul de scriere curgea de la sine și a reușit să mă facă curioasă cu privire la deznodământ. 

Celelalte povestiri mi s-au părut ușor șterse, prea puține detalii care nu au reușit să mă surprindă sau să-mi inducă o stare anume (poate doar de indignare). Am fost de-a dreptul confuză citind frânturi ce nu-mi spuneau ceva anume, iar textul abundă de descrieri care nu fac lecturarea mai plăcută.

A doua parte a cărții m-a intrigat ceva mai mult. Sfera aduce o idee interesantă și neașteptată: un autor are inspirația bruscă de a comanda o sferă pe care să o așeze în fața biroului său, la scurt timp o substanță pare să prindă viață în interiorul sferei. Culori și forme ciudate apar în interiorul sferei, iar însăși existența acesteia devine un subiect discutat de președinte și numeroși ziariști. 

Am fost foarte curioasă cu privire la așa-zisa sferă. Puțin dezamăgită spre final; chiar dacă apreciez finalurile deschise tot mă așteptam la ceva concret (măcar o explicație privind proveniența materialului din care era făcută sfera). Mi-a plăcut principiul, misterul și modul în care au evoluat personajele. 

Nu pot spune foarte multe despre autor doar prin prisma a ceea ce am citit în Vocile vikingilor; am păreri destul de contrariate: pe de-o parte mi-au displăcut scrierile mici de la început și, pe de altă parte, mi-a stârnit interesul povestea ce viza sfera misterioasă.

Dacă ajungeți să vă atingeți de nuvelă eu vă recomand doar cele două povestiri despre care am vorbit mai sus, mi se pare că au avut ceva mai mult decât poate oferi un simplu sf și au reușit să prindă și câteva elemente ce țin de evoluția psihologică a personajelor. 

2.5/5

Yuki

21361265_1529558940437776_681632319_n1.png

Reclame

Insula diavolului de Ciprian Mitoceanu: Recenzie

insula-diavolului-crux-publishingMulțumesc Crux Publishing

Recenzia primului volum o puteți citi aici.

Amendamentul Dawson continuă să fie una dintre cele mai criticate legi existente vreodată; posibilitatea ca un om să se nască cu o genă de criminal este pe atât de absurdă pe cât este soluția unei asemenea legi: toate persoanele ce au o asemenea genă vor fi deportate pe o insulă fără posibilitatea de a se întoarce vreodată din închisoare.

‘Insula diavolului’ prezintă trăirile primului colonist ajuns în închisoare și descrierea amănunțită a unui plan psihologic de proporții prin care Amendamentul Dawson va ajunge să existe multe timp de acum încolo. 

Părerea mea: 

Nu credeam că mă va prinde mai bine decât primul volum al seriei, dar jocul psihologic ce este dat în vileag doar pe la sfârșit m-a convins cât de complexă a fost cartea. Cred că al doilea volum ne-a răspuns la toate întrebările pe care le puteam avea despre Dawson și ce se întâmplă cu personajele principale: Leo și Robert. Leo ajunge să fie un personaj atent cercetat de către persoanele din jurul său, personaj care ajunge să declanșeze un haos total, pe când Robert devine consilierul lui Dawson, cel ce a creeat amendamentul ce-i poartă numele. 

Subiectul este cu adevărat genial, cine s-ar fi gândit până acum la o lume în care cineva ar baa6d365dc2cdc33efdb79a997c23cddputea fi condamnat la închisoare pe viață după niște teste de laborator care pot spune că este urmașul genetic al unui criminal în serie? Cum am văzut că a apărut volumul doi am știut că o să fie ceva pe măsura primului, iar toate explicațiile din al doilea volum cred că au adus un plus semnificativ romanului. 

Personajele ajung în volumul doi să evolueze în moduri neașteptate, de la modul în care gândesc o situație până la transformări prin care ajung să se abțină de la demonii ce îi chinuie sau chiar să facă ceva total opus firii lor.  Leo cred că a avut una dintre cele mai incitante și ciudate transformări din întreaga carte,reușind să devină genul de om ce se încadrează în regn, gata să supraviețuiască cu prețul oricărui sacrificiu. 

Toată cartea prezintă un întreg plan psihologic ce este pus la punct în luni de zile. M-a ținut în șah destul de mult timp până să-mi dau seama unde se vor îndrepta lucrurile, strategie care m-a intrigat și care mi-a lăsat zeci de întrebări după lecturare. Pot spune că autorul a reușit să creeze niște personaje care să se potrivească profilului genetic al celor mai mari criminali din istorie: Henry Lee Lucas, Ted Bundy, Charles Manson. Prin asta mi-am dat seama de personalitatea binară a omului, dar și de cum în spatele oamenilor politici există oameni mici și geniali. 

8e31ab6ff005ce8b98b8c2dc93908ccbMi-a plăcut, în mod special, structura întregii cărți și modul în care, cronologic, fiecare personaj a reușit să ‘evadeze’ din propriul Iad. Cred că despre asta a fost vorba în carte, printre stropii de corupție și nedreptăți a fost vorba despre depășirea unor limite și distrugerea propriilor demoni interiori. Mi-ar fi plăcut să văd acțiunea centrată pe Leo, cred că este ceva pur subiectiv având în vedere cât de mult mi-a plăcut tipul și modul cum se comporta. Da, îmi plăcea și de Robert, cu toate că aș fi vrut să răbufnească pe undeva, să-i vedem întreaga revoltă și toți nervii strânși pe durata a două cărți. 

Am învățat destul de multe lucruri, printre care se poate număra ceva istorie privind unii dintre cei mai mari criminali, iar din punct de vedere psihologic am observat, încă o dată, cât de ușor sunt de manipulat oamenii de către o minte atent antrenată în acest scop. 

Recomand romanul tuturor celor care sunt interesați de perspectiva unei cărți pline de analiză psihologică făcută pe baza unor criminali notorii. 

Cartea o puteți comanda de AICI.

Yuki

Justițiarul de Sergiu Someșan: Recenzie

justitiarul_1_fullsizeMulțumesc autorului pentru  exemplar!

În urma primirii unei averi inestimabile un om este gata să se răzbune în numele stăpânului său. Dar ce îi rămâne de făcut după ce își duce la bun sfârșit planul? Nimic altceva decât să continue seria de justiții intrând în cel mai corupt domeniu.

Romanul urmărește, în paralel, mai multe vieți care se intersectează: de la o tânără psiholog ce lucrează în serviciul apărării statului până la colegii acesteia de muncă și viața criminalului.

Părerea mea: 

Este a doua carte a lui Sergiu Someșan pe care o citesc și am observat că autorul este o persoană ce își analizează cărțile din punct de vedere mitologic, istoric etc. Această carte ebb907c8e4eab021982397c86cc5f9daprevede acțiunile unui criminal ce este însetat de dorința de a schimba ceva în România, totul fiind construit după un fundament politico-istoric. Cred că această carte mi-a arătat mai multe din lumea politicii fără a încerca să-mi ‘bage pe gât’ anumite principii sau idei fără temei. 

Cartea are un ritm alert și se citește pe nerăsuflate.Mi-a plăcut stilul, dar și modul de prezentare al evenimentelor, faptul că povestea mi s-a părut cât se poate de realistă și incredibil de bine scrisă. 

Neajunsul meu a fost faptul că mi-aș fi dorit ceva mai constistent, prin asta mă refer la faptul că aș fi vrut să aflu mai multe despre personaje, să le înțeleg mai bine deciziile și să observ evenimente care să surprindă prin ambianță. Cartea a fost statică ca atmosferă, iar ăsta e unul dintre lucrurile care cred că mi-a pus o barieră în lecturarea sa.Din acest motiv nu cred că am avut un personaj care să-mi placă în mod special. Chiar mi-a displăcut Cristina datorită caracterului ei și atitudinii de copilă pe care o afișa continuu. 

5116b64a0b81785087e16f2b633134c8Ideea de bază mi s-a părut foarte bună, cu toate că sfârșitul mi s-a părut că reușește să ‘te lase în aer’. Nu știu dacă va apărea un volum următor, dar după cum s-a terminat totul mă aștept la asta. 

Momentul care mi-a plăcut cu adevărat a fost atunci când criminalul intră într-un magazin de antichități și găsește cuțitul ce-i amintește de copilărie. A fost ușor emoționant, cu toate că aș fi vrut să ni se explice mai multe despre copilăria sa și cum a ajuns prietenul unui om extrem de bogat. 

O să continui să citesc cărți scrise de Sergiu Someșan; sunt interesante, alerte și cu bază istorică: tocmai de aceea le recomand!

Cartea o puteți cumpăra de AICI.

Yuki

Toate sfârșiturile sunt la fel de Andrei Cioată: Recenzie

lansare-carte-cioata1Mulțumesc autorului pentru șansa de a citi această carte!

Andrei este un suflet fragil într-o lume plină de dezamăgiri și dureri. Acesta trece din stadiul de copil în cel de adult,iar cu fiecare persoană pe care o iubește și cu fiecare evadare din realitate se simte din ce în ce mai singur. Încă de la prima pagină aflăm că Andrei este pe moarte, iar el trăiește în încercarea de a lăsa ceva, ceva care să rămână peste generații și care să-i poarte glasul printre oameni. 

Realitatea se împletește cu ficțiunea, percepțile lui Andrei sunt afișate printr-o anumită muzicalitate aparte, printr-un crescendo de stări ce se împletesc în neantul propriei voci incapabile de a spune ce simte și a propriei condiții umane.

Cartea reușește să impresioneze prin unduitura stilului pus în scenă, dar și prin emoția transmisă odată cu fiecare experiență trăită de Andrei.

Părerea mea:

Îmi amintesc de orele de română când profa ne spunea un citat anume, adică: ,,Geniul nu poate fi fericit și nici ferici pe altul.”. Așa am ajuns să mă gândesc la experiențele prin care a trecut Andrei, prin supliciul de a trebui să se confrunte cu moartea și de a înțelege 0262a969c9b2c77e046542364d518232natura comportamentului său. Personajul principal, Andrei, este observat din punctul de vedere al adolescentului sensibil și timid, dar și prin prisma adultului în devenire și al omului pe moarte, astfel îl avem în trei ipostaze prin care observăm evoluția sa odată cu trecerea timpului. De asemenea, ni se prezintă relația adolescentului cu părinții și primele dezamăgiri în materie de iubire.

Mi-a plăcut foarte mult stilul pe care l-a abordat autorul, modul prin care fiecare lucru ce ține de partea psihică și emoțională are un corespondent în natură sau în persoanele cu care ne identificăm cel mai bine. Am fost fascinată pe alocuri de modul cum s-a jonglat cu anumite cuvinte și cum li s-au atribuit anumite ‘super-puteri’. Cuvintele au rolul de a te emoționa, iar autorul a știut foarte bine cum să le așeze.

Recunosc că la început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu stilul și nici nu mi-a plăcut unde se îndrepta firul narativ, dar intriga aia m-a înnebunit complet, adică prima dezamăgire prin care trece Andrei și cum reușește să o accepte prin a ‘fugi’ de aceasta. Oarecum, cred că deciziile lui Andrei reprezintă punctul cheie al romanului, faptul că este un adolescent cât se poate de obișnuit și cu dorințe cât se poate de obișnuite, ca acțiunile să fie de fapt cele care-l diferențiază de ceilalți. Cred că Andrei reușește să spună prin ceea ce a scris că fiecare familie sau om este disfuncțional în felul său, nu există oameni fericiți sau nefericiți pe de-a-ntregul și probabil ăsta este unul dintre lucrurile care ne fac atât de diferiți în exprimare și gândire.

cb2505e108ac7259844701db1557e965Mi s-a părut interesantă structura fiecărui personaj în parte; l-am adorat pe B. și am urât-o pe Irina. Probabil că dacă ați citit cartea atunci știți că cele două personaje sunt puncte centrale în poveste, sunt persoanele care au o influență enormă asupra lui Andrei și care-l învață ceea ce este iubirea. Totuși, Andrei, îi aduce pe cei doi la același rang. Mi-a plăcut B., dezinvoltura lui ducea spre vulgaritate, iar Irina m-a enervat, mi s-a părut a fi un personaj superficial și cu un caracter slab.

Cred că este una dintre cele mai bune cărți în care se poate vedea foarte clar evoluția unui personaj și una dintre cele mai bine scrise pe această temă. Mi-a plăcut să văd cum văd alții adolescența și am văzut diferențe majore între mine și personajele din carte: de la modul de gândire până la modul cum se văd lucrurile prin ochii lor.

Sincer, mă mândresc cu asemenea autori, puțini, dar buni. Andrei Cioată este unul dintre autorii ăia talentați! Sunt curioasă de ce va mai scrie în viitor!

Recomand această carte celor care vor să privească maturizarea prin alte unghiuri, dar și cei care își doresc să observe natura relaților umane.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Pangeea, toamna de Răzvan T. Coloja: Recenzie

pangeea-toamnaMulţumesc editurii Crux Publishing pentru această carte!

‘Pangeea, toamna’ prezintă destinul artiştilor într-o ţară scârbită de artă şi sătulă de cei care nu se încadrează în tipare. Relatată prin prisma unui autor, tânărul protagonist ajunge în Pangeea, un loc unde artiştii îşi însemnează amprentele pe perete, curăţenia lipseşte cu desăvârşire, iar arta primează în toate formele sale: de la muzică până la fotografie şi poezie. 

Fiecare personaj îşi are propria obsesie, care îi fac până la urmă ceea ce sunt în adâncul lor: nişte artişti desăvârşiţi în arta haosului. 

Părerea mea: 

Bine aţi venit în Pangeea! Un loc în care arta se extinde până la apogeu, iar limitele sunt depăşite într-o cursă oarbă, o caracteristică specifică unui roman transgresiv. Mi-au plăcut trimiterile către pictori celebrii, precum Kazimir Malevich şi Pollock, convingerile pe care le abordau fiecare în parte, fiecare reuşind să se diferenţieze printr-un mod diferit de gândire faţă de mediocritate. 

Pangeea reprezintă o irealitate creeată de nişte tineri cu percepţii diferite, fiecare artabordează o tentă de nebunie, fiecare încearcă să se exprime şi să schimbe cu ceva realitatea. Ei trăiesc într-o buclă infintă de nebunie, de concepţii ce erodează de multe ori gândirea umană şi îi transformă în nişte ‘inadaptaţi’ ai societăţii. Ei vor să se afirme , să ajungă să schimbe percepţii vechi şi să inoculeze populaţia cu arta lor. Aceştia nu mai sunt grupul de adolescenţi rebeli cu gusturi diferite, ei sunt ceva mai mult, ajung să devină grupul destul de nebun care să creadă în schimbare. Falsul lumii în care trăiesc îi ajută, paradoxal, să rămână cu picioarele pe pământ, îi ajută să ajungă acolo unde îşi doresc. 

Povestea amoroasă dintre protagonist şi Ştefana, nu e deloc ‘amoroasă’, e şubredă, urâtă, puternică, parazitară într-un anumit punct, dar care înfloreşte pe alocuri de iubire. Am văzut o poveste în care iubirea nu era ‘frumoasă’, ci ‘artistică’, în care urâţenia este de parte amândurora, în care oamenii nu sunt frumoşi, iar goliciunea trupului este cât se poate de comună, nicio îndoitură neavând cu adevărat importanţă în ochii lor, ci actul în sine şi nevoia fiziologică. Cred că relaţia lor a fost plină de energie interioară, nu trupească. Mi-a plăcut să văd reacţiile protagonistului, să văd cum gândurile sale sunt cât se poate de sincere şi niciodată ascunse după cuvinte pompoase sau cu încărcătură de telenovelă.

Este a doua carte a lui Răzvan Coloja pe care o citesc şi sunt cum nu se poate mai mulţumită, grupurile pe care le dezbate în cărţile sale, arta despre carte vorbeşte, modul de scriere, altitudinea la care ridică concepţiile umane asupra morţii şi nevoia fiziologică de artă sunt absolut incredibile şi, totodată, hipnotizante! Răzvan Coloja scrie fascinant, dur, cu un sentiment de putere ce predomină şi subjugă în carte, scrie pentru sine şi o face cum nu se poate mai sincer şi mai intrigant pentru cititor!

De asemenea, pot spune că anumite părţi nu au fost chiar pe gustul meu, anumite reacţii mi s-au părut duse la extrem, probabil de aici şi numele de roman transgresiv. Aş fi vrut să ştiu mai multe despre Ştefana, sau despre trecutul unor personaje. În Pangeea totul începe de azi, iar nimic nu are trecut sau viitor acolo. Mi-ar fi plăcut să văd poate mai multă melancolie sau nostalgie, dar probabil tot ceea ce vreau eu să spun este faptul că mi-aş fi dorit să existe mai mult, să fie mai lungă povestea, să mă acomodez mai mult cu personajele şi să le reţin semnele distinctive. E ciudat cum am reuşit să memorez numele unor personaje, probabil aşa cum ajungem să reţinem şi oamenii din viaţa reală, atunci când ceva la ei ne şochează mai mult decât un nume cât se poate banal (‘Tipul care a făcut sex în 3’, ‘Tipul cu pantoful special’, ‘Tipa care citea doar în baie’).

Un roman extrem de bine structurat şi cu un plot nou şi cât se poate de original. O recomand celor care vor să înţeleagă nebunia artistului şi să vadă, totodată, de ce suferă artistul în căutare de inspiraţie!

Cartea o puteţi comanda de AICI.

Yuki

Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja: Recenzie

razvan-t-coloja-soldati-ai-terebentinei

Această carte face parte din campania Citește românește.

Un grup de rockeri își trăiesc viața la limită:de la jocurile periculoase pe muchii de acoperiș în care pierzătorul este privit cu lașitate, iar câștigătorul poate ajunge să-și piardă viața până la umblatul prin ‘rockotecă’ în căutare de metal și alcool ce să li se inflitreze în sânge. De la black metal la heavy și grunge, toate genurile de muzică rock sunt acceptate, iar fiecare membru al găștii este un consumator de muzică și de terebetină înainte de toate. Fiecare își creează propria povestea în care fiecare concert rock reprezintă o seară de dat din cap, în care gecile din piele și ghetele grele predomină, iar muzica îi adună pe toți în același loc.

Acest grup este privit cu dezgust față de o societatea în care aceștia refuză să trăiască și să se integreze. Fiecare plimbare prin tenebre și prin munți îi aduc mai aproape,iar sexul, drogurile și excesul de terebilism îi aduc dincolo de obișnuit și clișeic.

Părerea mea:

Totul începe cu o scenă în care câțiva indivizi se droghează, în care un loc numit ‘acasă’ este în antiteză cu ceea ce înseamnă protecție și confort, iar în care fiecare din grup este ghidat de propriul instinct. Personajul principal este un anti-erou, un individ cu părul lung ce-irock intră în ochi, un tip căruia muzica îi dictează următoarea masă, iar alcoolul și drogurile îi țin loc de fericire. Este un ‘erou’ ce nu are datoria de a salva pe nimeni, ci de a-și petrece viața în rebeliunea pe care a proclamat-o în momentul în care a ales să se numească metalist și să sfideze stereotipul unei întregi țări.

,,Ești rocker jegos când refuzi să accepți ceea ce lumea înconjurătoare îți servește cu seninătate. Așteptând de la tine să digeri, să înghiți, să mesteci pe nerăsuflate fără nici cea mai mică urmă de tăgăduire.”

În România anilor ’90 acest tip se consideră infectat de către Nina, o rockeriță melancolică și dependentă de niște pastile ce o bagă în nostalgie. Nina devine obiectul central al unei deziluzii centrate pe nevoia fiziologică de a asculta și simți muzica, de a o transforma în violență prin fiecare por. Violența devine actul suprem prin care grupul intră în ‘malaxor’ în timpul fiecărui concert, iar fiecare dezamăgire se transformă în pumni aruncați în toate direcțile, iar trupurile din jur trebuie sfâșiate de o nebunie pură. Mânați de violență, aceștia se aruncă cu adrenalină în tumultul fiecărui lucru ce le poate grăbi moartea sau care îi poate transforma în legume pentru tot restul vieții.

Mi-a plăcut acestă carte legată de ce înseamnă, înainte de toate, cu adevărat muzica. O să o percep ca fiind o carte despre viață, nu ceva moralizator sau motivațional, ci ceva care ne arată cum anumite acțiuni nu pot fi explicate nici de persoanele care le-au făcut. Ca și consumator de metal am reușit să savurez viața acestor metaliști, oarecum am trăit prin ei anumite lucruri și pot să spun că modul în d399a711037f111a3ecca93516cabb50care Răzvan Coloja reușește să descrie o anumită stare are efect de tranchilizant pentru cititor, de la efectul abia simțit până la momentul în care nu mai poți scăpa cartea din mână, iar amorțeala din mâini îți dă un sentiment vag al confortului din zilele în care mergeai la concerte, iar tot corpul te durea a doua zi. Răzvan Coloja vorbește în ”Soldați ai terebentinei’ despre mizerie, muzică și viața celor care se aleg a fi diferiți prin natura lor, acesta alege să impresioneze prin severitatea cu care niște oameni pot privi lumea și prin modul lor unic de a o percepe. Teribilismul este un element ce nu succede prezența unui grup de tineri inconștienți, ci a unora ce știu ce se întâmplă cu fiecare acțiune ce se leagă una de alta, dar pentru care teribilismul împins la cote maxime reprezintă însăși adrenalina ce le pompează sângele și îi scoate din mulțime.

,,În camera lui, printre zvastici și flori și omuleți supradimensionați, Oc deja dormea cu o păpușă sub cap.”

Mi-a plăcut disperarea cu care acest anti-erou încerca să o uite pe Nina, dar în același timp să o aibe mai aproape. Mi-a plăcut stilul ce creează o atmosferă densă, concentrată și plină de suspansul ce e gata să-ți ofere o revelație legată de un personaj. Mi-a plăcut idea tipei din librărie, a peretelui pictat cu gânduri și piese, a munților și melodiilor fredonate în cor ale lui Pink Floyd, a băilor reci din miez de noapte. Consider că aceste elemente au solidificat originalitatea romanului și modul nostalgic în care o să-l privesc de acum încolo.

Anii ’90 mi s-au părut cei mai potriviți pentru acest grup de rockeri, cred că faptul că nu apăruse rockul acesta ce servește drept cremăconcert11219_24 de umplutură pentru perioada prepubertară a făcut ca muzica rock să fie ceva consistent și savuros, ca o mantie ce să servească drept refugiu celor care au nevoie, ca o casă pentru orfanii muzicii rock.

,,Îmi permit să fiu sincer și să-i spun că detest genul muzical care-i place.”

Nu știu cum ar putea să perceapă o persoană ce nu ascultă rock un asemenea grup de oameni, eu pur și simplu am empatizat cu ei, mi-a plăcut modul lor de a trăi pe muchie, dar în limitele pe care ei le depășiseră de mult. Mi-ar plăcea să aflu părerile și altora, ale unora ce simt ceva pentru muzică, dar nu pentru cea rock. Aș fi curioasă să văd ce ați surprins voi în carte și ce v-a plăcut.

O recomand deoarece am încredere că o să vă stârnească, că acest autor va rămâne în memoria celor care i-au savurat opera și că tot ceea ce va scrie în continuare va fi promițător. O recomand pentru că merită!

Această carte poate fi comandată de AICI, unde aveți transport gratis indiferent de valoarea comenzii.

Yuki

Anamneza de Ana Săndulescu: Recenzie

Coperta-Anamneza-Ana_Sandulescu

Mulţumiri autoarei pentru această carte!

După o comă profundă, Luisa se trezeşte pentru a-şi continua viaţa. Aceasta se caută pe sine, în droguri, în cărţi, în călătorii şi în iubiţi; iubiri adolescentine care trec sau care stagnează în ani, dorinţe nebuneşti, plecări prin Vamă, ‘liniuţe’ trase pe nas, prieteni de ocazie şi depresii impregnate în suflet. Aceastea sunt doar câteva dintre lucrurile cu care Luisa trebuie să se confrunte în adolescenţa sa tumultoasă pe care o duce alături de un bărbat de la crimă organizată.

Odată cu trecerea timpului Luisa îşi dă seama că esenţa începe să dispară din ea, că începe să devină din ce în ce mai ştearsă şi să afunde într-o depresie care o ţine legată. Şi care e sensul până la urmă, unde se opreşte realitatea şi unde începe ficţiunea? Unde?

Părerea mea:

Nu mă aşteptam. O să încep prin a spune că nu mă aşteptam. Să fie o carte tumatât de puternică, distructivă, cu greutate, dură pe alocuri, tristă, perfidă, superficială, profundă. Nu mă aşteptam să găsesc într-un autor de-al nostru o exprimare atât de cursivă şi de dură, de fluentă şi graţioasă, dar nimicitor de zdrobitoare.

,,El vine natural, se naște prin cezariană și ia formele cele mai subtile. Răul e în mine. În nimeni altcineva.”

Totul se învârte în jurul unui jurnal, al unor notiţe prin care Luisa încearcă să-şi exprime tumultul, dezgustul şi să se manifeste într-un mod care să-i poarte amprenta. Am observat că această Luisa reprezintă o parte mai puţin vizibilă a oricăruia dintre noi, partea ascunsă ce ne zdrobeşte şi ne mănâncă din eu, care ne roade pe interior şi ne impune în minte o mantra, o serie de întrebări care începe cu ,,Ce-ar fi fost dacă…?”. Această Luisa reprezintă îndoiala fiecărei decizii pe care o luăm. Luisa este un personaj ancorat în probleme şi în dezgust, este un personaj conturat după o tulburare de personalitate, după o revoltă faţă de sine ce-şi caută sinele. Am perceput întreaga carte ca pe o călătorie, călătoria Luisei în căutarea propriul sine, ca un fel de căutare iniţiatică, dar în care personajul nu se deconectează de lumea din jurul său, ci mai avid doreşte să trăiască în tumultul nebuniei şi al decadenţei.

saveTrebuie să recunosc că întreaga carte a avut o atmosferă aparte, ce s-a jucat cu creierul meu şi ce mi s-a infiltrat prin mine. Am trăit odată cu tumultul Luisei una dintre cele mai capricioase aventuri la care m-aş fi aşteptat. Stilul de scris cred că m-a captivat încă de la primele pagini, a fost uşor digerabil, dar mai presus de toate a avut acea greutate pe care o găseşti în romane ce prezintă poveşti reale sau în romane care sunt gata să schimbe cursul vieţii la unii oameni. A fost genul ăla de carte la care te uiţi în bibliotecă şi rămâne o urmă de regret că poate lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum ai prezis şi cum ai vrut.

,, Pe marginea terasei, înălțimea, un moment, o alegere și s-a terminat, coșmarul unei vieți lipsite de sens.”

Mi s-a întâmplat o chestie super enervantă în momentul în care mai aveam 15 pagini din carte, eram pe punctul de a nu mai ştii ce se va întâmpla, eram gata să devorez ultimele pagini şi m-am gândit să citesc sinopsisul. ACEL SINOPSIS. Din cauza căruia m-am prins care e sensul şi idea întregii cărţi. Iar reacţia mea a rămas una de genu’: ,,Trebuia să mă opresc când m-am gândit să citesc sinopsisul, continuă lectura, prefăte că nu s-a întâmplat!” Probabil că din cauza asta mi s-a alterat tot cheful privind deznodământul şi probabil de aceea am găsit ultimele pagini ca fiind enervante.

Notă: Dragă Yuki, dacă mai citeşti vreodată vreun sinopsis când mai ai atât de puţin din carte, jur că bag furca în tine!

Revenind la stil, mi-a plăcut şi sincer cred o să rămână mult timp de acum încolo pe lista de cărţi ‘plăcute-devorate’. O recomand celor care vor ceva care să le stârnească interesul, ceva acid şi intrigant.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

 

Malad de Alexandru Voicescu: Recenzie

Coperta-Malad

Mulţumiri autorului pentru carte.

În ,,Malad” întâlnim o serie de evenimente ce reuşesc să ne ghideze din Praga până într-un oraş din Banat, din lumea reală în ceva ireal şi transparent oamenilor, de la simplul om mediocru la ceva mistic şi la Cartea neagră a lumii. Întorsături de situaţie şi un criminal ce este în libertate, o poveste de dragoste ce se consumă în ireal şi numeroase personaje ce se ascund sub diferite faţete. Andrei, aruncat în tumultul unor acţiuni pe care nu le poate conştientiza pe deplin, ajunge să fugă cu Eliza în căutarea unor răspunsuri cu privire la dispariţia misterioasă a persoanei cu care părea să aibe o conexiune. 

‘Malad’ nu se încadrează într-un anumit gen de carte, este ceva liber, independent de vreun gen; care poate fi citit, aşa cum se afirmă, ca un roman de dragoste, ca ceva thriller sau chiar ca pe ceva mystery.

Părerea mea:

Consider că asta a fost cea mai ciudăţică carte pe care aş fi putut s-o citesc; nu neapărat că ar fi avut multe elemente ‘ciudate’, ci prin prisma faptului că nu mă aşteptam la nimic din ceea ce presupunea incursiunea mea prin ‘Malad’. Aşa cum ne spune DEX-ul ‘malad’ reprezintă ceva bolnăvicios/nesănătos. Am început să citesc cartea şi am fost ok cu primele 20 de pagini, o conferinţă high tech, o tipă pe nume Ioana, iar apoi bum: o viziune ciudată de-a lui Andrei, ceva sado-maso care doar el putea să vadă. Aşa au început să se wolfcontureze primele întrebări, iar prima mea reacţie a fost dacă nu cumva am sărit peste pagini; mă aşteptasem să fie o carte cât se poate de ancorată în realitate şi în rutină. Iar elementul surpriză al întregii cărţi a fost însuşi faptul că nu am mai ştiut la ce să mă mai aştept după acele 20 de pagini; nu mai ştiam ce să cred despre niciun personaj.Iar ăsta presupun că a fost atuul care m-a făcut să stau la 1 noaptea să citesc cartea, cu toate că mi se închideau ochii.

Am avut şansa să merg şi la deschiderea de carte de la Braşov, unde l-am întâlnit pe Alexandru Voicescu în persoană. Chiar şi el a afirmat că e ciudăţică la început.

,,Uităm uşor, pentru că ne mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care dor foarte tare şi care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăţi.”

Incursiunea mea în ‘Malad’ a fost una complicată, complicată pentru că nu ştiam ce să cred despre nimic din ce mi se povestea. Ajunsesem să fiu atât de prinsă şi de captivată încât îmi spuneam în sinea mea că este o carte multe prea scurtă pentru apetitul pe care-l prinsesem pentru această operă. Aşa cum am auzit la deschiderea de carte, aşa consider şi eu că aveam neapărată nevoie, ca cititori, să avem o asemenea carte în literatura română; cred că aveam nevoie de o operă în care să fie vorba despre auto-regăsire, cunoaştere, iubire pură şi tranziţiile pe care le face sufletul în căutarea unei fericiri aproape de apogeu. Cred că încă mai avem nevoie de asemenea cărţi care să ne cultive, care să ne mişte bucata aia de compasiune din noi şi cu care să ne regăsim pe noi.

saveSuprinzător, mi-au plăcut toate personajele, în fiecare am încercat (şi am reuşit) să mă găsesc câte puţin; le-am înţeles mai bine acţiunile datorită poveştilor ce se ascundeau dincolo de fiecare personaj în parte, poate că am reuşit să empatizez mai mult cu fiecare şi, probabil ,de aceea am ajuns să înţeleg acţiunile lor (acţiuni care însumează şi crime). Am avut şi un preferat, Amarillo, care parcă m-a făcut să vreau să dobândesc cât mai multă cunoaştere atâta timp cât am şansa de a face asta; iar ăsta e unul dintre cele mai de preţ lucruri.

,,-Nu avem voie să ne atingem, ştiam asta de la început, am simţit eu tristeţea din glasul ei. Este interzis.”

‘Malad’ este genul acela de carte care te satisface, la care nu te aştepţi, care nu seamănă cu nimic din ce ai mai citit înainte şi care, totuşi, ajunge să ocupe un loc important într-o listă de cărţi care te-au impresionat. ‘Malad’ este o carte care seduce, oripilează, care devine brutală pe alocuri sau care se pierde în personaje depravate, dar care tu tot continui să o iubeşti.

Aş putea recomanda această carte oricărui cititor care vrea să-şi înăbuşe plictisiul sau oricărui cititor care vrea ceva nou, inovator, obscur în poveste, dar care să capteze şi să instige la poftă de lectură.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Sârme şi portocali de Delia Oltea Rusu: Recenzie

sarme-si-portocali_1_fullsizeMulţumiri autoarei pentru această carte.

În ‘Sârme şi portocali’ întâlnim povestea unei femei ce emigrează în Germania şi Spania pentru a-şi putea întreţine familia. Odată cu plecarea ei în Germania aceasta conştientizează că un lucru pentru care a plecat a fost, de asemenea, să se regăsească pe sine: să o regăsească pe tipa rebelă din facultate, nu pe femeia casnică ce miroasea a zacuscă.

În călătoria sa se izbeşte de tot felul de oameni şi de prejudecăţi ce înconjoară anumite regiuni, se întâlneşte cu tradiţii şi cu diverse oraşe de care se îndrăgosteşte. Tot ce poate face este să se acomodeze, dar dacă inima ei încă bate spre sătucul de la poalele Apusenilor?

Părerea mea:

Am găsit în această carte o femeie puternică, o femeie din România care nu fuge de o relaţie ce merge în jos sau care să fugă de grija a doi copii, ci o femeie care merge să muncească în cele mai grele condiţii pentru familia sa. Cred că este prima oară când citesc o carte în care să fie vorba de un emigrant din România, în care să văd o femeie ce se zbate într.-atât de mult pentru a-şi ajuta familia.

Din câte am citit se pare că este o biografie, nu mă aşteptam să aibe un asemenea subiect, dar mi-a plăcut să fiu destinsă cu o carte care să vorbească despre lucruri cât se poate de reale şi de plauzibile. Cu toate că este o biografie m-am simţit de parcă ar fi fost o carte de ficţiune, atât de bine am fost prinsă în povestea ei-

În primul rând, mi-a plăcut personajul principal, de femeia care consideră că nu există umilinţă în a munci, chiar dacă eşti femeie de servici, de femeia care suferă pentru familia ei şi ştie cât de mult suferă şi aceştia la rândul lor. Cred că un lucru pe care l-am învăţat a fost faptul că şi mamele suferă în modul lor, că şi ele se învinuiesc pentru nişte greşeli ce nu ţin neapărat de ele.

,,Nu puteam fi iubită, pentru că nu mă iubeam nici eu.”

Prima parte a fost experienţa în Germania, un loc unde, aşa cum spune autoare, nu poţi iubi ţara- oricât de frumoasă ar fi- dacă oamenii nu te acceptă. Experienţă în care a fost vorba de disperarea omului ce trebuie să muncească în cele mai aprige condiţii pentru că avea nevoie de bani: de la munca pe furtună până la bătăturile ce se formau în palmă şi te dureau mereu. O experienţă mai plăcută a constituit-barcelonao cea din Spania, o ţară caldă în care s-a regăsit după multe nopţi de singurătate.

,,N-aveam voie să fi trişti, pentru că păream exploataţi şi asta dădea o imagine rea familiei în sat.”

Oarecum povestea pe care am găsit-o în care m-a şocat într-un mod, nu mă aşteptam ca cei plecaţi să fie atât de înrădăcinaţi de familie şi locurile natale; cred că ăsta a fost un lucru la care nu mă aşteptam absolut deloc.

Am iubit stilul de scriere, a fost uşor amuzant, trist,singuratic, sincer, dispus să-ţi spună o poveste reală, realist, distorsionat pe alocuri; pe scurt: aşa cum iubesc eu să fie scrise cărţile. Cartea asta a avut armonie, m-a făcut să mă simt fericită; este una dintre singurele cărţi pe care le-am citit vreodată şi m-au făcut să simt asta. Nu ştiu cum a reuşit, ştiu doar că după ce am terminat-o aş fi vrut să continui, aş fi vrut aă aflu toate lucrurile care s-au întâmplat după; aş fi vrut să nu aibe un sfârşit la ce emoţii de copil mi-a dat şi la ce fericită m-am simţit. Probabil că fericirea înseamnă să citeşti o carte ca asta, o carte care să te destindă, nu neapărat în care să te regăseşti, ci prin prisma căreia să poţi vedea oamenii altfel.

Este o carte care mie mi-a plăcut şi pe care o s-o recomand tuturor mult timp de-acum încolo!

Cartea poate fi comandată de AICI.

Yuki

Felii de lămâie de Anca Vieru- Recenzie

vieruMulţumesc autoarei pentru acestă carte.

20 de povestiri groteşti, light, aruncate din tenebrele minţii umane şi făcute să te gândeşti la existenţa unor forţe mai puternice decât simpla condiţie umană. Povestiri amuzante, care te fac să râzi şi să te simţi bine; povestiri cu un aer profund; povestiri legate de comunism şi nebunia celor rămaşi în viaţă. Un carambol întreg de poveşti de viaţă ce se întrepătrund într-o singură carte uşor acrişoară: ”Felii de lămâie”.

Părerea mea:

Am întâlnit o carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, o carte în care numeroase tipologii de oamenii se ivesc şi descos, sau lasă la iveală probleme nerezolvate de către natura umană. Mi-a plăcut, în deosebi, să lecturez povestirile cu tentă grotească. Mi s-au părut ciudăţele, erau povestiri din ălea care te făceau să-ţi creezi zeci de conexiuni privind o posibilă explicaţie logică. De departe, povestirea mea preferată a fost: ”Felii de lămâie”, o poveste în care o bătrânică se adresează direct unei femei mute şi căreia îi povesteşte capriciile străzii unde acestea se întâlnesc. Mi-a plăcut modul de scriere, textura savuroasă, calitatea textului şi îmbinarea propice de cuvinte, de la o aură amuzantă spre cavoul în care se ascund gândurile negre şi pline de stupoare.

tumblr_ntbbsdoaFz1rlitzfo1_500,,Am citit undeva că toate familiile fericite sunt la fel, dar nefericirea e diferită.”

O altă povestire care m-a stimulat, şi implicit o să spun că mi-a plăcut mai mult ca celelalte este ”Din Veneţia cu drag”. 2 personaje care par scoase din stereotipul persoanelor bogate, dintre care femeia îşi aduce aminte de nişte seturi de ceai care o ‘vânează’ şi îi aduc la viaţă coşmarurile de-o viaţă. Un crescendo armonios, de la povestirea simplă şi liniară până la nebunia în care dă tipa din cauza unor seturi de ceşti.

Nu toate povestirile pot spune că m-au prins, dar majoritatea au avut un ‘ceva’ special care m-a prins şi m-a ţinut în mrejele lecturii. Majoritatea au avut darul de a fi considerate de mine o operă de artă, iar această ‘operă de artă’ cred că reprezintă însuşi contrastul dintre povestirile cu tentă amuzantă şi cele cu aspect marca Stephen King.

,,Să nu crezi că o poveste terminată e mai bună ca una neterminată, în viaţă nu există happy-end, finalurile fericite sunt doar pentru cei ce mor tineri.”

Am observat că aproape toate personajele sunt personaje aduse din stereotipul persoanei mediocre, aproape niciunul nu iese în evidenţă printr-o inteligenţă crescută sau un grad de cultivare mai mare ca al celorlalţi. Acest lucru m-a intrigat la început, ba chiar m-a făcut să mă întreb de ce toate personajele sunt atât de mediocre în prezentare. Cred că ră spunsul mi l-am dat singură când am reuşit să termin toate cele 20 de povestiri. Este vorba despre contrast, despre faptul că oricui i se poate întâmpla un lucru ciudat, enervant, care să lase urme şi cicatrici; nu trebuie să fii Superman ca să te lupţi cu forţele întunericului, poţi fi şi vânzătoarea de la colţ ce se luptă cu cea mai cruntă depresie. Poţi fi oricine ca să treci prin experienţe traumatizante.

sa

Această  carte m-a învăţat, mai mult ca sigur, că toată lumea trece prin evenimente paranormale, că toţi avem vieţi care merită povestite, dar rar se găseşte un autor care să facă asta, care să scoată la lumină şi vânzătoarea de la colţ care pare fericită, dar de fapt are o depresie majoră.

,,Nu sunt destul de beat pentru iubirea ta mediocră. Romantică şi mediocră.”

O să încerc să nu deviez prea mult de la subiect, tot ce pot spune despre carte este faptul că mi-a plăcut, că se vede că autoare are experienţă de viaţă şi a reuşit să o pună în valoare prin cartea pe care a scris-o. Pe mine a reuşit să mă înveţe ceva, pe tine?

O recomand cu căldură celor care vor să descopere şi să dezgroape natura minţii umane, o carte care are caracter psihologic şi care vorbeşte, vorbeşte despre noi, despre cei care nu ajung să iasă niciodată la lumină, dar au poveşti la fel de interesante ca ale tuturor.

Cartea o puteţi comanda de AICI.

Yuki