Vocile vikingilor de Voicu Bugariu

0_2180.jpg

Publicată în 2013 la editura Nemira în colecția Nautilius, Vocile vikingilor adună povestiri scrise de Voicu Bugariu. Cartea este formată din două părți: prima este compusă din povestiri mici (intitulată Vocile vikingilor), iar cea de-a doua dintr-o singură povestire de dimensiuni mai mari (Sfera).

Din prima parte m-a impresionat Pasiune dispărând, o altfel de povestire sf în care protagonistul observă cu stupoare cum incertitudinile sale cu privire la iubirea pe care i-o poartă unei femei duc la dispariția acesteia. Mi s-a părut interesantă chiar partea asta de psihologie sfistă, mai ales că stilul de scriere curgea de la sine și a reușit să mă facă curioasă cu privire la deznodământ. 

Celelalte povestiri mi s-au părut ușor șterse, prea puține detalii care nu au reușit să mă surprindă sau să-mi inducă o stare anume (poate doar de indignare). Am fost de-a dreptul confuză citind frânturi ce nu-mi spuneau ceva anume, iar textul abundă de descrieri care nu fac lecturarea mai plăcută.

A doua parte a cărții m-a intrigat ceva mai mult. Sfera aduce o idee interesantă și neașteptată: un autor are inspirația bruscă de a comanda o sferă pe care să o așeze în fața biroului său, la scurt timp o substanță pare să prindă viață în interiorul sferei. Culori și forme ciudate apar în interiorul sferei, iar însăși existența acesteia devine un subiect discutat de președinte și numeroși ziariști. 

Am fost foarte curioasă cu privire la așa-zisa sferă. Puțin dezamăgită spre final; chiar dacă apreciez finalurile deschise tot mă așteptam la ceva concret (măcar o explicație privind proveniența materialului din care era făcută sfera). Mi-a plăcut principiul, misterul și modul în care au evoluat personajele. 

Nu pot spune foarte multe despre autor doar prin prisma a ceea ce am citit în Vocile vikingilor; am păreri destul de contrariate: pe de-o parte mi-au displăcut scrierile mici de la început și, pe de altă parte, mi-a stârnit interesul povestea ce viza sfera misterioasă.

Dacă ajungeți să vă atingeți de roman eu vă recomand doar cele două povestiri despre care am vorbit mai sus, mi se pare că au avut ceva mai mult decât poate oferi un simplu sf și au reușit să prindă și câteva elemente ce țin de evoluția psihologică a personajelor. 

2.5/5

Yuki

21361265_1529558940437776_681632319_n1.png

Reclame

Numărul fiarei de Sergiu Someșan: Recenzie

numarul-fiarei.pSergiu Someșan surprinde printr-o serie de povestiri ce au rolul de a șoca omul secolului XXI. Este vorba de o serie de povestiri în care paranormalul se învârte în jurul lumilor sf create: de la apocalipse venite din temutul număr 666 până la sate uitate în care oamenii dispar în mod neobișnuit. Un amalgam de povestiri ce sunt gata să-ți stârnească interesul prin natura lor neobișnuită și legătura care se creează între acestea. Eu am împărțit cartea în 3 arii: prima suprinde povestirile în care apocalipsa pare a ase arăta sub diverse forme, de la un ou originar în care sălășluiește o nouă lume până la tainele visului și subconștientului care deformează realitatea în care trăim. A doua parte reprezintă sf-ul pur, călătorii intergalactice în care comploturi și bandiți sunt gata să ia cu asalt Universul. Iar ultima parte a cărții reprezintă ceva mai dark, care merge ușor-ușor pe paranormal și anume: povestiri în sătuce uitate, în care apa moartă și apa vie pot aduce la viață oameni și pot vindeca.

Pășiți în fiecare lume în parte și găsiți stropul de realitate din fiecare operă de ficțiune.

Părerea mea:

 Sigur această carte e scrisă de un autor român? Sigur, mă? Deci nu-mi vine să cred că în țară la noi se găsesc autori atât de buni. Anul acesta am citit atât de mulți autori români talentați, dar nu am putut crede că voi găsi un autor de sf atât de bun. Ca să ne înțelegem, eu nu prea citesc sf, mai îmi dă profu’ de info câte ceva interesant de citit, dar în rest nu sunt foarte pasionată de gen. Dar Sergiu Someșan m-a câștigat de această dată cu cartea sa, este o carte foarte armonioasă, care, așa cum am spus mai sus, este perfect împărțită în niște sfpovestiri care să te poarte dintr-o dimensiune în alta cu o ușurință ce dovedesc un talent unic. Clar, Sergiu Someșan a ajuns unul dintre autorii mei români preferați. Nu este vorba numai de stilul său de scris (care se citește extrem de repede), ci este vorba de originalitatea și creativitatea pe care o depune în fiecare scriere de a sa. De la povestire la povestire ajungi mai curios, mai însetat de un necunoscut care se conturează după idei ce se nasc din filosofii de viață și din năravurile a mii de generații ce ne-au succedat existența.

Mi-ar fi plăcut ca antologia să poarte numele povestirii mele preferate, adică ,,Ultimul visător”; cred că a fost o povestire ce a surprins esența nevoii fiziologice a visa și de a subdiviza visele; cred că a suprins exact ceea ce înseamnă realitatea și compușii din care e alcătuită. În povestire este vorba de un virus creat în laborator prin care oamenii nu mai puteau visa, astfel acesta a ajuns unul dintre cele mai mortale virusuri create vreodată de omenire și care îi făce încapabili pe soldați să lupte.Toată povestirea se suprapune pe filosofia prin care visele susțin realitatea și o metamorfozează în ceea ce ne este permis să vedem. Dar ce se întâmplă când virusul iese de sub control, iar întreaga umanitate este la mila ultimului visător ce mai poate susține întreaga creație?

O altă povestire ce mi-a întrecut așteptările a fost ,,Oviraptorul”, unde traficul cu ouă de dinozaurii este în floare într-o dimensiune în care călătoria în timp este la fel de ,,la îndemână” precum mersul la magazin. 2 agenți sunt gata să combată traficul cu ouă de dinozaur și să dea în vileag noile generatoare care pot propulsa oameni ilegal în alte epoci ale lumii.

sf2Mi-a plăcut promptiutudinea cu care pot fi citite oricare dintre aceste povestiri, modul prin care le poți citi de la un capăt la altul dintr-o răsuflare ca apoi să încerci să analizezi fiecare situație. Stilul de scris este impecabil și am fost foarte mulțumită să nu văd greșeli sau multe alte probleme de tipărire pe care le găsim la editurile din zilele noastre.Coperta e un pic cam ciudățică, dar cred că este irelevant având în vedere cât de sublime și ireproșabile sunt povestirile în sine.

Când citești Sergiu Someșan ai un indicator care bâzâie în mintea ta la fiecare povestire pe care o citești, și pornește de la ,,foarte bun” la ,,genial”, reușind de cele mai multe ori ca povestirile lui să facă parte din ultima categorie.

Cred că această carte e genul ăla de carte care ar trebui citită de toată lumea, pe care o citești ca să-ți zdrobești limitele sub bolta a zeci de idei magnifice scrise sub cea mai fină și sublimă formă a lor.

Mulțumiri autorului pentru volum.

Yuki